16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăNăsui: Românii nu mai fac faţă creşterii de preţuri

Năsui: Românii nu mai fac faţă creşterii de preţuri

Deputatul USR Claudiu Năsui a declarat marţi că românii nu mai fac faţă creşterii de preţuri, iar inflaţia “a distrus puterea de cumpărare a românilor”.

“Românii nu mai fac faţă creşterii de preţuri, taxa numită inflaţie a distrus puterea de cumpărare a românilor, o taxă care vine din deficitele tot mai mari pe care le face Ministerul Finanţelor. De aceea l-am chemat astăzi, aici, pe domnul Câciu să ne explice dezastrul bugetar care sărăceşte România.

Anul trecut domnul Câciu a declanşat o creştere a cheltuielilor statului într-un ritm fără precedent şi bazată pe minciuni. A minţit românii prin a supraestima veniturile ca să acopere cheltuielile umflate din bugetele pe care le-a propus.

A minţit că sunt bani suficienţi pentru a creşte aparatul bugetar cu 20.000 de angajaţi, a minţit ca să poată înfiinţa tot felul de sinecuri noi, tot felul de agenţii noi, cum ar fi Institutul Vinului, cum ar fi Agenţia pentru Comerţ Exterior şi atâtea altele. A minţit pentru a da sporuri noi, tot felul de sporuri aberante inventate, a minţit ca să crească cheltuielile statului în neştire pentru că nu o făcea din banii lui, o făcea din banii contribuabilului”, a spus Năsui.

El a adăugat că în 2022 Adrian Câciu “a crescut cheltuielile statului cu 81 de miliarde de lei” şi în primele două luni ale anului 2023 l-a mai crescut cu încă 13 miliarde de lei.

“Pe la jumătatea anului trecut a văzut dezastrul provocat de minciunile sale şi şi-a dat seama că nu erau bani şi a început o nouă minciună, de data aceasta e minciuna domnului Ciolacu. Domnul Ciolacu ne promitea că va strânge cureaua. Ce s-a întâmplat? Nu a strâns nicio curea. Până la urmă a forţat românii să strângă cureaua. După altă minciună că nu va creşte nicio taxă, domnul Câciu a reintrodus supraimpozitarea muncii part-time, a dublat taxarea PFA-urilor, a crescut masiv taxarea dividendelor, a chiriilor şi a început distrugerea regimului microîntreprinderilor, mica supapă a micilor antreprenori din România. Dar, surpriză, toate creşterile acestea de taxe n-au adus încasări mai mari la buget. Execuţia pe primele luni ale anului este dezastruoasă, creşterea de venituri este cu o treime mai mică decât cea ţintită, cea care trebuia să fie, şi am ajuns să avem cel mai mare deficit în termeni nominali din ultimii 20 de ani”, a menţionat Năsui. 

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini. România (Sabrina Maneca Voinea, Ana...

Clasamentul WTA actualizat. Câte jucătoare are România în top 100 + Ce loc ocupă Simona Halep

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detașat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis dat publicității luni de WTA, în care România are...

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...
Ultima oră
Pe aceeași temă