20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieBănci & AsigurăriIRCC, prima scădere, minusculă, după un an și jumătate de creștere

IRCC, prima scădere, minusculă, după un an și jumătate de creștere

IRCC a înregistrat la 1 iulie 2023 prima scădere minoră după un an și jumătate de creștere explozivă. Românii cu credite cu dobânzi variabile legate de IRCC, contractate în trecut, încă nu se pot bucura de o scădere semnificativă a ratelor, însă situația alarmantă din trecutul apropiat pare a se regla, deși scăderea e mică, dar românii pot opta în continuare pentru soluții noi de finanțare sau de refinanțare pe dobânzi fixe chiar mai mici decât marja prezentă a IRCC.

La momentul actual, noua valoare a IRCC este de 5,94%, astfel înregistrându-se o diminuare de doar 0,04% care, concret, nu a influențat aproape deloc ratele creditelor existente cu dobânzi variabile legate de IRCC. Pragul de 5.94% al IRCC se va menține până la finalul lunii septembrie, la 1 octombrie având loc o nouă actualizare IRCC.

„Chiar dacă este infimă, această scădere de 0.04% reprezintă un prim semn pozitiv al redresării pieței creditelor. Pare că IRCC a intrat pe o pantă descedentă, însă diminuările trimestriate încă nu sunt semnificative. Așadar, în contextul în care IRCC scade într-o manieră lentă, instituțiile bancare din România scot pe piață credite ipotecare, noi sau de refinanțare, cu dobânzi fixe chiar mai mici decât indicele IRCC. În concluzie, IRCC nu mai este chiar atât de important acum, căci avem soluții de finanțare și de refinanțare pe dobânzi fixe avantajoase. Dobânzile fixe pe 3 sau 5 ani câștigă suficient timp pentru ca IRCC-ul să scadă considerabil”, a declarat Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

IRCC a crescut constant timp de 1 an și jumătate. La început de 2022 era 1,17%, a atins vârful maxim pe 1 aprilie 2023 cu valoarea de 5,98%, iar de la 1 iulie și până pe 30 septembrie rămâne la marja de 5,94%. Atât creditele ipotecare deja contractate în trecut, cât și creditele ipotecare noi, au în prezent dobânzi variabile între 8,04% și chiar 9%.

Alternativa dobânzilor fixe

La polul opus, dobânzile fixe nu au scăzut lent, ci chiar în ritm alert. Acum dobânzile fixe ale creditelor ipotecare au valori similare cu cele de la începutul anului 2022. Instituțiile bancare au conceput oferte pe dobânzi fixe prin intermediul cărora să mențină în continuare un flux normalde creditare, dar și pentru a oferi soluții de refinanțare pentru cei care sunt împovărați de creditele contractate în trecut pe dobânzi variabile, care acum încă au rate destul de ridicate din cauza valorii IRCC.

 Creditele ipotecare cu dobânzi fixe pot fi contractate acum la marje de dobândă mai accesibile decât cele variabile. Cele mai ieftine credite ipotecare ale momentului, noi sau de refinanțare, sunt:

a. Credit ipotecar cu dobânda fixă pe 3 ani de 5,79%, din anul 4 dobânda devine variabilă fiind formată din marja băncii începând de la 2,1% + IRCC.

b. Credit ipotecar cu dobânda fixă pe 3 ani de 5,89%, din anul 4 dobânda devine variabilă fiind formată din marja băncii începând de la 2,5% + IRCC.

c. Credit ipotecar cu dobânda fixă pe 5 ani de 5,90%, din anul 6 dobânda devine variabilă fiind formată din marja băncii începând de la 2,4% + IRCC.

În concluzie, planurile românilor de a-și achiziționa propriile locuințe prin credite nu mai sunt puse în așteptare din cauza valorii IRCC deoarece acum băncile au oferte de creditare pe dobânzi fixe concepute chiar pentru a susține și sprijini nevoia absolut firească a oamenilor de a locui în imobile proprii.

Cu toate acestea, toate ofertele de creditare competitive sunt valabile pe o perioadă limitată de timp, instituțiile bancare din România actualizându-le în funcție de propriile politici și obiective interne.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă