11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăEconomieEconomie internăFostul comandant NATO a vizitat uzina Piranha din România

Fostul comandant NATO a vizitat uzina Piranha din România

Fostul comandant NATO Ben Hodges a vizitat uzina Piranha din România. Este vorba de Uzina Mecanică București, unde funcționează linia de asamblare finală pentru transportoarele Piranha 5.

Ben Hodges (63 de ani) este general locotenent (cu trei stele) în retragere. Cea mai înaltă funcție militară a lui a fost cea de comandant al Forțelor Terestre ale SUA din Europa, pe care a deținut-o în perioada 2014 – 2017. În prezent, Hodges conduce Catedra de Studii Strategice de la Centrul pentru Analiza Politicii Europene (CEPA). Vizita lui la Uzina Mecanică București a avut loc vineri, 21 ianuarie 2022.

Unitatea de producție Piranha 5 aparține firmei General Dynamics European Land System (GDELS).

Fostul comandant NATO cere întărirea Flancului Estic

“Piranha 5, deja testat în teren, completează și îmbunătățește excelent capacitățile de mobilitate militară ale Forțelor Armate Române, contribuind astfel în mod semnificativ la protejarea și fortificarea Flancului Estic al NATO”, a declarat generalul american.

La parada din 1 decembrie 2021 de la București au participat și transportoare Piranha, conduse de militari români.

Informațiile din mediul internațional arată că situația în zona Mării Negre este tot mai tensionată. Țara cea mai expusă la o eventuală agresiune a Rusiei ar fi Ucraina. Există însă riscuri și pentru statele membre NATO din estul Europei, inclusiv pentru România.

Acesta este contextul în care România alocă 2 la sută din PIB pentru domeniul Apărării. O parte din acești bani asigură înzestrarea cu noi tipuri de armament.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

O delegație condusă de ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, a vizitat sediul Hanwha Aerospace din Coreea de Sud

Oficialii români se află în Coreea de Sud, unde discută detaliile unei eventuale cooperări cu industria de apărare a națiunii asiatice, potrivit defenseromania.ro. Parteneriatul strategic...
Ultima oră
Pe aceeași temă