19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieEconomie internăEIT Health, despre deficitul de forţă de muncă din domeniul medical

EIT Health, despre deficitul de forţă de muncă din domeniul medical

Peste 120.000 de noi locuri de muncă ar putea fi create în zece ani, deoarece se estimează că 50% dintre activitățile existente în industria farmaceutică și de producție medicală vor deveni automatizate, potrivit datelor McKinsey & Company.

În ceea ce privește bioproducția, organizațiile se străduiesc să recruteze ingineri de bioprocese, ingineri de automatizare și personal din domeniul științei și tehnologiei de producție.

Totuși, doar o treime dintre companiile din sectorul producției farmaceutice și medicale a făcut eforturi de recalificare, cu o investiție medie mult mai mică decât cele ale Amazon sau AT&T, care investesc până la 27.000 de euro per angajat, potrivit McKinsey & Company.

EIT Health (parte a EIT, un organism al Uniunii Europene) intenționează să colaboreze cu marile companii din industrie și din domeniul tehnologic pentru a dezvolta o inițiativă la nivel european care să asigure recrutarea de noi specialiști și să pregătească sectorul medical pentru viitor.

Rețeaua formată din cei mai buni inovatori în domeniul medical susținută de UE lansează Fundația WorkInHealth, pentru a aborda temerile legate de lipsa forței de muncă în următorul deceniu.

Pandemia a accelerat trecerea către AI și crearea de mai multe locuri de muncă în sfera digitalului și a lucrului cu date, iar fundația WorkInHealth va crea o platformă bazată pe inteligență artificială pentru a reuni în același loc specialiștii în domeniu și locurile de muncă din domeniul medical disponibile la nivelul Europei.

De asemenea, fundația intenționează să strângă două milioane de euro de la companiile din sectorul tehnologic și de la sponsori din sfera corporațiilor, pentru a finanța campanii de atragere de noi recruți și pentru a îmbunătăți calificarea sau recalificarea personalului existent, pe măsură ce Europa face tranziția către un sistem medical digitalizat.

Sponsorii vor fi identificați în cadrul rețelei existente de parteneri a EIT Health – care include companii precum Sanofi și Atos, dar și din sfera corporațiilor din afara sectorului medical, inclusiv mari companii IT, precum Amazon, Apple și Microsoft.

Celine Carrera, Director de Educație la EIT Health și președinte al Fundației WorkInHealth, a declarat: „Dacă Europa dorește să mențină un sector medical puternic și durabil, cu capacitate de inovare, trebuie să facem față provocării de a recruta și educa cele mai bune talente. Este clar că este o nevoie stringentă ca industria să atragă și să păstreze diferite forme de talent, precum și să accelereze, să perfecționeze și să recalifice personalul pe care îl are în vedere. Va fi nevoie de un efort colectiv pentru a dezvolta drumuri profesionale interesante, cu un caracter flexibil și pentru a găsi oamenii potriviți care să le parcurgă. Suntem mândri că punem bazele unei soluții colective, pe termen lung, care ne poate consolida abordarea.”

Îmbunătățirea competențelor – în special în ceea ce privește competențele digitale și cele de cercetare și dezvoltare – a fost în centrul multor planuri naționale de redresare post-pandemie susținute de UE. Guvernul francez anticipează că până în 2030 vor fi create 130.000 de noi locuri de muncă de către start-up-uri și scale-up-uri.

Cedric Volanti, VP General Manager, Viral Vector Services EU în cadrul Thermo Fisher Scientific, a spus: „În domeniul bioproducției, există o mulțime de posturi vacante, ne lipsesc oameni talentați și este într-adevăr o sursă de dezechilibru pentru afacere. Este un obstacol crucial de depășit. Privind spre ceea ce urmează, trebuie să facem tot ce putem pentru a ne asigura că nu ne aflăm în aceeași situație în următorii ani, atunci când vine vorba de locuri de muncă în sfera digitalului și utilizarii datelor în domeniul medical. Trebuie să acționăm acum.”

Obiectivele principale ale Fundației WorkInHealth sunt îmbunătățirea imaginii și reputației sectorului medical, astfel încât să contribuie la creșterea atractivității carierelor în industrie, la susținerea organizațiilor în definirea mai precisă a nevoilor lor și la punerea la dispoziție pentru profesioniști și absolvenți a unor programe de educație și recalificare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă