-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCINE depune SAF-T la ANAF în 2023. Compania ta este pe listă?

CINE depune SAF-T la ANAF în 2023. Compania ta este pe listă?

Pentru contribuabilii din întreaga lume, plata taxelor și a impozitelor este printre activitățile cele mai dificile și consumatoare de timp. De aceea, ANAF a ales transformarea digitală și automatizarea sistemelor prin intermediul raportării SAF-T. Adoptarea tehnologiei poate asigura impozitarea adecvată a economiei și poate reduce obstacolele din calea conformității.

Din ianuarie 2022, marii contribuabili din România au depus noua Declarație informativă D406 care presupune transferul electronic de date contabile de la firme către ANAF. Modificările sistemului fiscal din România i-au vizat în prima etapă pe marii contribuabili, anul acesta fiind vizați contribuabilii mijlocii și ulterior din 2025 contribuabilii mici. Informațiile cerute de autoritățile fiscale române, prin intermediul SAF-T, acoperă aproape întreaga contabilitate a unei societăți.

Raportarea SAF-T către ANAF presupune identificarea și verificarea datelor necesare, asocierea nomenclatoarelor din ERP cu cele puse la dispoziție de ANAF, încărcarea datelor în declararea SAF-T, precum și exportul datelor în format XML către autoritățile fiscale.

SAF-T este conceput pentru a permite auditorilor accesul la date într-un format ușor de citit pentru simplificarea controalelor, folosind software de audit, pentru a asigura eficacitatea și productivitatea crescute în auditul digitalizat.

SAF-T se dorește a fi adecvat pentru contribuabili și auditorii acestora, indiferent de mărimea companiei, de la companii multinaționale la întreprinderi mici și mijlocii.

Cine depune SAF-T la ANAF

Declarația 406 se depune în format electronic, prin intermediul serviciului public digital “Servicii online – depunere declarații” al ANAF.

Data de la care a intrat în vigoare raportării SAF-T la ANAF, în funcție de categoriile de contribuabili este:

  • Contribuabili mari – începând cu 1 ianuarie 2022
  • Contribuabili mijlocii – începând cu 1 ianuarie 2023
  • Contribuabili mici – începând cu 1 ianuarie 2025

Dacă vrei să afli dacă firma ta are obligația de a raporta SAF-T la ANAF prin intermediul Declarației 406, iată care sunt categoriile de contribuabili vizați:

  • regiile autonome;
  • institutele naționale de cercetare-dezvoltare;
  • societățile pe acțiuni (S.A.);
  • societățile în comandită pe acțiuni (SCA);
  • societățile în comandită simplă (SCS);
  • societățile în nume colectiv (SNC);
  • societățile cu răspundere limitată (S.R.L.);
  • societățile/companiile naționale;
  • organizațiile cooperatiste meșteșugărești (OC1);
  • organizațiile cooperatiste de consum (OC2);
  • organizațiile cooperatiste de credit (OC3);
  • unitățile fără personalitate juridică din România, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate;
  • persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România;
  • persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;
  • asociațiile cu scop patrimonial;
  • asociațiile/persoanele fără scop patrimonial;
  • organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislația pieței de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entități organizate pe baza Codului civil;
  • societățile nerezidente care au în România un cod de înregistrare în scopuri de TVA (contribuabilii înregistrați prin înregistrare directă, contribuabilii înregistrați prin reprezentant fiscal, sediile fixe);
  • alte persoane juridice, care nu se regăsesc menționate în mod expres în lista categoriilor de contribuabili care nu vor avea obligația de depunere a fișierului SAF-T (D406).

Cine NU depune SAF-T la ANAF

Următoarele categorii de contribuabili nu vor avea obligația de depunere a fișierului SAF-T (D406):

  • Persoanele fizice autorizate
  • Întreprinderile individuale
  • Întreprinderile familiale
  • Persoanele fizice care desfășoară activități cu scop lucrativ (PFL)
  • Asociațiile familiale (ASF)
  • Societățile profesionale de avocați cu răspundere limitată (SPAR) şi cabinetele individuale de avocat;
  • Societățile profesionale notariale şi birourile individuale notariale;
  • Cabinetele medicale individuale (CMI);
  • Societățile profesionale practicieni în insolvență (SPI)
  • Întreprinderile profesionale unipersonale cu răspundere limitată (URL)
  • Instituțiile publice (PUB) indiferent de sursa lor de finanțare sau de categoria de contribuabili la care sunt încadrate;
  • Autoritățile administrative, indiferent de sursa lor de finanțare.
SAF-T ANAF

CE trebuie să știi despre raportarea SAF-T la ANAF

Raportarea SAF-T la ANAF se face prin intermediul unui fișier în format electronic, de tip XML, care conține date extrase automat din sistemele informatice ale contribuabililor, exportate și stocate într-un format standardizat.

Principalele informații care vor fi raportate prin Declarația informativă 406 vizează conturile contabile/Registrul Jurnal, clienți, furnizori, informații specifice despre taxe, produse, stocuri, înregistrări contabile la nivel de tranzacție sau plăți, mișcări de bunuri sau alte tranzacții cu active.

Pentru Declarația informativă D406 transmisă cu erori identificate de ANAF și pentru care a fost comunicată recipisa ce le semnalează, contribuabilul va face din nou raportarea SAF-T către ANAF corectată. Nu este admisă transmiterea unor corecții parțiale prin transmiterea doar selectivă a înregistrărilor sau câmpurilor corectate pentru cele care au prezentat erori.

Tocmai pentru a se evita aceste posibile erori sistemele avansate pentru managementul resurselor întreprinderii, un soft ERP permite gestionarea simplificată și generarea automată a Declarației 406 SAF-T, ajutând firmele din România să respecte cerințele legislative în vigoare.

Sistemul ERP integrat include Declarația informativă D406 și o serie de proceduri de identificare a informațiilor contabile necesare importului automat de date, precum și alerte automate pentru respectarea termenelor legale. Fișierul solicitat de ANAF este generat automat, iar semnătura electronică poate fi inclusă direct în sistemul ERP.

Această modificare majoră a sistemului fiscal are implicații atât la nivel contabil și fiscal, cât și pe plan organizațional. Pentru o adaptare ușoară la transformările din sistemul fiscal și simplificarea tuturor informațiilor pe parcursul raportării SAF-T la ANAF, alege softul potrivit pentru compania ta dezvoltat de NextUp.

Utilizatorii acestor sisteme vor fi sprijiniți în completarea și generarea corectă a fișierului SAF-T, legat de tot ce ține de coduri pentru articole, unități de măsură, documente, taxe și impozite, metode de plata, TVA, NextUp asigurându-se că orice scenariu specific fiecărei organizații în parte este acoperit.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă