Vacanțele de Revelion sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Mii de zboruri au fost anulate deja în ultima săptămână, iar tot mai mulți români și-au programat revelionul peste hotare.
Nu există anulări până acum
Zborurile charter și de linie care îi duc pe români în destinațiile unde își vor petrece vacanța de Revelion se desfășoară conform programării și nu există riscul perturbării calendarului stabilit pentru ultima săptămână din an, anunță turoperatorul Paralela 45.
Informarea vine în contextul anulării a peste 8.000 de curse de linie la nivel global, în perioada Crăciunului, din cauza infectării echipajelor companiilor aeriene, stricând călătoriile de final de an a peste un milion de pasageri.
“Dacă companiile aeriene mai anulează uneori zboruri, agențiile nu anulează preventiv nimic, numai în situația în care țara respectivă se închide pentru turism. Cursele charter și zborurile de linie din ultima săptămână a anului către destinațiile de vacanță se desfășoară conform contractelor semnate cu companiile aeriene. Nu avem motive să anulăm. Turiștii români nu au de ce să își facă griji, deja unii dintre ei au ajuns în Maldive, Dubai, alții vor ajunge în celelalte destinații zilele acestea. Preocuparea noastră este să îndeplinească toate formalitățile pentru plecare, să aibă vacanțe în siguranță”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.
Zboruri internaționale din orașe ale țării
Între 27 și 30 decembrie decolează avioane spre Hurghada din București, Cluj – Napoca, Iași, Timișoara, Baia Mare, spre Sharm el Sheikh din București, Cluj – Napoca și Timișoara, spre Madeira din București și Cluj – Napoca, spre Dubai, Antalya, Zanzibar, Republica Dominicană, Republica Capului Verde, Maldive din București, cu mai mult de 3.000 de români care au ales pentru vacanța lor de Revelion aceste destinații.
Acestora li se adaugă peste 500 de turiști care au cumpărat programele de tip circuit în Istanbul, Atena, Paris, Coasta de Azur, Praga Malta, Portugalia, Lisabona, Barcelona, Costa del Sol, Valencia, Tunisia, Sri Lanka, Iordania, Egipt organizate de agenție.
Testarea înainte de călătorie se realizează cu prioritate și la prețuri negociate în clinicile cu care agenția are parteneriate la nivel național. În destinație, pentru returul în România din state non-UE, testul se poate efectua la clinici locale ori direct la hotel, procedurile fiind stabilite încă de la începutul lunii decembrie.
Asigurări medicale și de călătorie
Turiștii sunt încurajați să-și cumpere asigurări medicale cu extensie Covid și STORNO, astfel încât aceasta să fie în siguranță indiferent de situație. Prin parteneriatele cu firmele de asigurări, prețurile acestora au devenit extrem de accesibile, indiferent de destinație.
Citiți România Liberă și pe Google News!