10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăANPC face precizări în cazul Blue Air

ANPC face precizări în cazul Blue Air

ANPC face precizări în cazul Blue Air.

“Am citit comunicatul celor de la Blue Air fără nici o încărcătură emoţională.

După ce lansam ipoteza audierii mele cu ajutorul testului poligraf, aflu cu surprindere că şi reprezentantul Blue Air se vrea supus aceleiasi evaluări.

Cred că aparatul la care reprezentantul companiei aeriene face referire este unul de măsurare al tupeului şi nicidecum al adevărului.

După ce au păcălit cu bună ştiinţă câteva sute de mii de pasageri, după ce nu au rambursat câteva zeci de milioane de euro, după ce n-au respectat niciuna dintre măsurile stabilite de către Autoritatea noastră, iată că singurul lucru pe care dovedesc că pot să-l facă este să arunce petarde cu fum pentru a distrage atenţia de la ceea ce cu adevărat au făcut

Reciteam în presă, zilele trecute, încrengătura din spatele acestui operator economic şi faptul că nici astăzi probabil nu se ştie unde şi cum au ajuns banii ce ar fi trebuit să fie rambursaţi consumatorilor.

Nu mă sperie această sesizare, cum nu m-au înspăimântat nici tentativele de a mă pune la punct.

Sunt convins că se va face lumină şi abia atunci o să înţelegem care este dimensiunea abaterilor în raport cu consumatorii.

La începutul verii anunţăm că cei de la Blue Air se pregătesc să iasă de pe piaţă şi să descarce activitatea către o altă companie. Astăzi, această companie are deja un nume şi confirmă faptul că parte dintre acţionari au legătură cu compania sancţionată.

Ori s-au nimerit lucrurile, ori acesta era adevărul încă de atunci.

Mai mult decât atât, în materialele transmise de către noi structurilor de cercetare penală arătăm o anvergură mult mai mare decât ceea ce încearcă cu disperare să-mi aducă mie ca acuze”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Derularea informaţiilor în spaţiul public:

Pe 15 şi 16 iunie 2022, aproape de începutul sezonului de vacanţe, ANPC anunţă, în două comunicate de presă, rezultatele cercetărilor întreprinse timp de câteva luni de o echipă de comisari, cu privire la ultimul an de activitate al companiei Blue Air şi la prejudicial constatat, până în acel moment

Cu acelaşi prilej ANPC face o recomandare consumatorilor, prin cele două comunicări, la prudenţă în achiziţionarea de bilete de avion: “ATENŢIE! ANPC îi avertizează pe consumatori să manifeste atenţie sporită la achiziţionarea biletelor de avion emise de operatorul economic menţionat, pentru a limita potenţialul prejudiciu creat în cazul în care situaţii ca cele descrise mai sus se repetă”, fiind sarcina sa, prevăzută de lege, să supravegheze piaţa şi să protejeze drepturile consumatorilor.

Pe 7 iulie 2022, publicaţia Forbes publica un articol conform căruia “În contextul în care tot mai multe zboruri de pasageri sunt întârziate, în curând pe piaţa din România va opera Air Connect.”

Tot pe 7 iulie 2022, pe site-ul economedia.ro, apărea o ştire conform căreia “O nouă companie aeriană românească şi-a anunţat lansarea, sub numele de AirConnect, şi îşi propune să opereze curse aeriene şi zboruri tip charter. În spatele acesteia se află un fost director de la Blue Air, care în urmă cu nouă ani a fost implicat în cumpărarea Blue Air de la omul de afaceri Nelu Iordache, şi mai mulţi acţionari în directă legătură cu omul de afaceri Dorin Ivaşcu, care controlează Aeroportul Tuzla şi care a fost şef la birouri externe ale Tarom în perioada comunistă.”

Pe data de 18 iulie 2022, ANPC prezenta situaţia Blue Air, ca urmare a cercetării. Cu această ocazie, preşedintele ANPC Horia Constantinescu, menţionează pe baza apariţiilor din media, de până atunci, posibila legătură dintre cele două companii.

Pe 6 septembrie 2022, în ziua în care Blue Air Aviation SA anunţa că îşi suspendă zborurile, pe site-ul companiei, apărea un articol referitor la încheierea unui parteneriat strategic cu compania Air Connect: ” Blue Air – cea mai mare companie aeriană ultra low-cost din România şi noua companie aeriană regională Air Connect au încheiat un parteneriat strategic de tip codeshare pentru a oferi opţiuni de călătorie extinse pasagerilor, atât pentru zboruri interne în România, dar şi pentru cele regionale”, articol în care se specifica şi că “Air Connect va fi responsabilă de controlul operaţional.”

“Anunţul a avut loc cu doar câteva ore înainte ca Blue Air să îşi suspende brusc toate zborurile.”, remarcă publicaţia economedia.ro, o zi mai târziu.

Tot pe 7 septembrie 2022, Air Connect evită să răspundă presei referitor ” la detalii despre cursele pe care le va prelua de la Blue Air şi modul în care acest lucru se va desfăşura, după ce compania a suspendat, brusc, toate zborurile.”

După ce Air Connect a vândut, în tot acest timp, bilete pasagerilor, pe data de 29 septembrie 2022, revine cu un anunţ în presă cu privire la faptul că ” Din cauza întârzierii livrării celui de-al doilea avion AirConnect cât şi a pregătirilor operaţionale pentru zbor, ne vedem nevoiţi să amânam începerea operării zborurilor regulate până la data de 26 martie 2023″, comunicându-le consumatorilor care achiziţionaseră bilete pentru perioada 15 octombrie 2022-26 martie 2023, că “vor fi informaţi prin email şi telefonic de această modificare şi vor putea opta pentru modificarea gratuită a biletelor pentru altă dată de zbor sau pentru rambursarea contravalorii biletelor de avion, rambursare ce se va face în contul bancar din care s-a făcut plata.”

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă