Anul 2024 reprezintă un moment important în istoria Aegon Pensii, un nume consacrat pe piața administrării fondurilor de pensii private din România. Aegon Pensii se transformă în Carpathia Pensii, marcând intrarea într-o nouă eră a societății în industria de pensii private din România. Prin adoptarea numelui Carpathia Pensii, firma își reafirmă angajamentul de a răspunde cu atenție și profesionalism la dinamica pieței locale.
„Această rebranduire reprezintă o promisiune de continuare a bunelor practici pe care le-am adoptat încă din 2007 de la înființare, prin adaptare la nevoile și așteptările în schimbare ale participanților la fondurile noastre de pensii. Carpathia Pensii își propune să devină un pilon de stabilitate în sectorul de pensii private, un exemplu de bune practici, adaptate și îmbunătățite constant la cerințele și reglementările pieței de pensii private din România,” afirmă Marius RAȚIU, director general Carpathia Pensii.
Finalizarea tranzacției cu Vienna Insurance Group (VIG) în 2023 a marcat un punct crucial în evoluția Aegon Pensii. Această schimbare majoră a proprietății a permis companiei să își reînnoiască și să își întărească poziția pe piața financiară din România. Sub egida VIG, Carpathia Pensii capătă acces la resurse extinse și specializate, permițându-i să își consolideze businessul pe termen lung. Această evoluție strategică continuă angajamentele luate față de clienți, oferind o abordare mai personalizată și orientată spre nevoile lor.
Alegerea numelui Carpathia Pensii nu este doar o decizie strategică, ci și o manifestare a respectului și angajamentului companiei față de patrimoniul și valorile locale. Prin această rebranduire, compania nu doar că își reafirmă rădăcinile în regiunea Carpaților și a Transilvaniei, dar și angajamentul de a servi interesele participanților la fondurile de pensii administrate prin simplificare și atenție la nevoile acestora. Noul nume simbolizează un pilon de stabilitate și încredere în sectorul pensiilor private, reflectând dorința companiei de a oferi o bază solidă pentru planificarea financiară a clienților săi, cu respectarea de asemenea a tradițiilor și valorilor locale. Carpathia Pensii se poziționează astfel nu doar ca un administrator de fonduri de pensii, ci ca un partener de încredere.
„Carpathia Pensii se angajează să păstreze și să consolideze tradiția de excelență operațională a Aegon Pensii, oferind și în continuare soluții de economisire pentru pensie prin simplitate, etică profesională și atenție la nevoile participanților la fondurile de pensii. Cu o nouă viziune, Carpathia Pensii este pregătită să navigheze provocările pieței de pensii private, asigurând participanților la fondurile de pensii administrate un parteneriat bazat pe profesionalism, încredere, stabilitate și transparență, bază pentru ca participanții fondurilor administrate să se bucure la vârsta pensionării de o pensie privată pe măsura sumelor economisite pe parcursul vieții profesionale. Suntem aceeași echipă ca și până acum și suntem siguri că ce ne propunem vom și realiza,” încheie Marius Rațiu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!