„Aproape toate casele din Ungaria sunt conectate la gaz, aproape toţi consumatorii casnici, nu ştiu exact procentul, dar într-o proporţie covârşitoare… Marea Neagră este vitală, este cea mai uşoară cale pentru noi, pentru Austria, dar şi pentru România, pentru că nu mai plăteşte tarife de transport. Este o soluţie logică”, a spus Excelența Sa. Este doar o ultimă luare de poziție a unui oficial al vecinilor cu referire la gazul românesc, dovadă a faptului cât de importantă este această resursă pentru ei. În fapt, atât de importantă încât ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat, în cadrul unui forum internațional ținut anul trecut la Washington, că „trebuie menţinută presiunea internaţională cu scopul ca România să înceapă producţia din Marea Neagră în 2022”. Declarația a fostă făcută în cadrul unei întâlniri bilaterale cu secretarul pentru Energie al SUA Rick Perry. La o altă întâlnire cu același secretar Perry, de la începutul acestui an, același Szijjártó i-a cerut oficialului american să intervină pe lângă ExxonMobil, pentru ca grupul petrolier american să demareze, împreună cu partenerul austriac OMV, producţia de gaze offshore în România.
În sfârșit, anul trecut, directorul companiei de transport gaze a Ungariei, Kristof Terhes, a organizat o conferință la București și, chiar în Capitala României, a cerut și el gaze, pentru că noi am avea ce face cu întreaga producţie de gaze din Marea Neagră, iar un export spre nord sau sud nu este fezabil, astfel că gazele vor ajunge în vestul Europei prin Ungaria. Terhes a subliniat că România nu poate consuma toată această cantitate de gaze, având în vedere faptul că doar 30-35% din populaţie este conectată la reţeaua de gaze, în timp ce în Ungaria este vorba de 95%. „Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?”, s-a întrebat el retoric.
Au cu ce
Toate declarațiile prezentate arată că ungurii își doresc foarte mult gazele din Marea Neagră – rezerve estimate la 200 de miliarde de metri cubi – și nu precupețesc niciun efort pentru a le procura. Dincolo de provocările evidente la care apelează, trebuie admis că ei au cu adevărat ce face cu ele, în sensul de a le valorifica cu valoare adăugată. În primul rând, Ungaria are petrochimie și chimie, pe când România nu mai are. Din marile combinate petrochimice nu a rămas mai nimic (Aprechim, RAFO,
Carom etc.), se mai face ceva doar la Petromidia, iar chimia este închisă, cu excepția combinatului de îngrășăminte Azomureș, deținut de elvețienii de la Ameropa. În schimb, MOL, compania petrolieră de stat a Ungariei, are două rafinării, una în țara de origine și alta în Slovacia, și derulează activități în comercializarea produselor din petrochimie în 9 țări UE, printre care și România. Dar planurile MOL sunt mult mai ambițioase, ei anunțând, zilele acestea, investiții
viitoare de peste 4 miliarde de euro în extinderea operațiunilor în petrochimie în următorii ani. Mai mult, Ungaria a investit și investește în producția de îngrășăminte, Nitrogenmuvek operând două fabrici, din care una ridicată de la 0 în urmă cu 2 ani.
Atât chimia, cât și petrochimia folosesc ca materie primă gazul, în chimie ponderea acestuia în costuri urcând spre 70%. Prin urmare, Ungaria are în ce să folosească gazul și de aceea are nevoie de resursele Mării Negre, pentru că nici nu vor să stea doar la mâna rușilor pentru furnizare.
În acest timp, România nu prea are ce face cu gazul, în afara sezonului rece, mai ales că Romgaz a început exploatarea zăcământului de 30 de miliarde de metri cubi de la Caragele, iar BSOG a anunțat că va extrage gaz din Marea Neagră, inițial în limita a 1 miliard de metri cubi anual, din 2021. Exxon și Petrom mai amână decizia. Deci, gaz va fi din ce în ce mai mult. Doar una din trei gospodării sunt legate la rețeaua de gaz (în timp ce la unguri 9 din 10 sunt legate), chimia este închisă, termocentrale pe gaze, nici 1.000 de MW în funcțiune. Prin urmare, țara noastră nu are cum să-și valorifice rezervele de gaz deținute. Demersuri în acest sens au fost făcute, dar durează, iar economia și geopolitica nu așteaptă pe nimeni. În ani de zile, este posibil ca gazul să se “scurgă” pur și simplu la export, fără ca economia românească să beneficieze deloc de el.
Există soluții
Actuala coaliție de guvernare a admis necesitatea înființării sau reînființării capacităților industriale de producție care să consume gazul producând plusvaloare. Pașii sunt timizi, însă. Astfel, Romgaz are în construcție și va finaliza la anul o termocentrală pe gaze de 400 MW la Iernut. Proiectul a început în 2016, deci, cap-coadă, patru ani. Compania de stat a lansat studiul de fezabilitate pentru o centrală similară la Mintia, care, dacă ar fi să se ia în acest an decizia de investiție, ar fi gata abia în 2023. Potrivit lui Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, România trebuie să-și construiască capacități care să consume gaz pentru termie, dar și în industriile care îl procesează, pentru că are o poziție geografică și o șansă unice. „În contextul derulării proiectului BRUA (gazoductul care va asigura evacuarea către Vest a gazelor din Marea Neagră), care va trece prin acea zonă, folosirea gazelor din Marea Neagră trebuie să o asigurăm şi în aceste capacităţi“, spune Vișan.
Până la momentul în care România va construi noi capacități care să consume gaze sau își va crește aria de distribuție măcar către 50% din gospodării mai este mult timp. Până atunci, nu putea asigura o valorificare superioară a acestei resurse, iar resursele din Marea Neagră vor fi plecat de mult la export, pentru că piață internă suficientă nu este. Speranțe ca acest lucru să nu se întâmple sunt. OUG 114/2018 a stabilit plafonarea prețului de vânzare a gazelor de producție internă, de la Romgaz și Petrom, pentru 3 ani, începând cu 1 aprilie. Plafonul este de 68 lei/MWh, mai mic cu 25% față de prețul de piață de acum – 90 lei/MWh. Dincolo de bucuria pentru populație, care a plătit facturi mai mari cu 20% în ultimul an, această măsură ar putea redeschide o industrie mare consumatoare de gaze. Proprietarul InterAgro, Ioan Niculae, care controlează 6 fabrici de îngrășăminte (acum în insolvență și închise), a spus public că reîncepe producția, dar doar cu condiția ca plafonul să fie aplicat corect. “Am spus și repet cu voce tare, indiferent câte multinaționale deranjez, OUG 114/2018 este una dintre cele mai bune legi după 1989, pentru relansarea a ce mai exista din industria românească și cu precădere cea afectată după 2013, când s-a făcut marea «liberalizare» la gaz metan, care în înțelegerea românească a fost emiterea unui act normativ prin care să crească prețul gazului metan cu 100% de la 1 aprilie 2013 la 31 martie 2014 (un an de zile)… (Relansarea industriei se va face – n.r.) dacă acest preț de 68 lei MWh se aplică corect, în sensul în care după asigurarea necesarului populației (necesar care trebuie să fie calculat corect), consumatorii
finali își procură gazul pentru nevoile lor de producție, fără să aibă dreptul de revânzare, iar aici mă refer la consumatorii finali la care ponderea gazului metan în costul de producție este semnificativ, în sensul că depășește 30-40%”, arată Niculae. Potrivit acestuia, valoarea adăugată în chimie este de 3,2:1, față de termie, unde este 2:1.
Cum se creează piață
Dacă așa vor sta lucrurile, consumul României ar urca, încă din acest an, cu 2,5-3 miliarde de metri
cubi pe an, aceasta fiind capacitatea InterAgro, când funcționează la capacitate. Este dublu față de întreaga cantitate consumată în termocentralele pe gaz funcționale acum (Iernut, cea veche, și Brazi, a Petrom). România ar deveni repede o piață care are capacitatea să consume gazele produse, de uscat sau offshore. Exportul gazului din Marea Neagră ar putea fi diminuat. O spune chiar ministrul Energiei, Anton Anton. “Sunt voci care încearcă să inducă ideea că gazele din Marea Neagră vor ajunge în mică măsură la români. Îi contrazic. Nu-i contrazic eu, îi contrazice în primul rând logica economică simplă – şi anume gazele se vând cel mai bine pe piaţa cea mai apropiată pentru că acolo e profitul cel mai mare. Şi, în plus, te scuteşte de alte cheltuieli importante şi inutile”, a afirmat, în plenul Camerei Deputaților, ministrul.
În 2012, consumul de gaz al țării era de 16-17 miliarde de metri cubi. Acum este 12 miliarde, din care 1 miliard de metri cubi este import (făcut exclusiv iarna). Diferența, în acești 7 ani, o fac închiderea capacităților care consumau și, în primul rând, chimia.
Valorificarea superioară a gazului este și în atenția Petrom, după ce, ani de zile, compania patronată de la Viena a fost lipsită de interes în domeniu. În raportul pe 2017, OMV precizează că modelul de business viitor va aduce și o creștere a capacității petrochimice. Dezvoltarea unei potențiale industrii downstream bazată pe procesarea gazului românesc este, astfel, posibilă. „În cadrul strategiei noastre 2021+, explorăm oportunitățile generatoare de valoare adăugată pentru gaz și oportunitățile tehnologice pentru a capitaliza pe capabilități și active. Aici ne referim inclusiv la produse petrochimice de nișă și aromatice“, preci-
zează reprezentanții Petrom, întrebați despre o eventuală extindere a activităților având în centru gazul. Aceste produse aromatice, precum acetilena, benzenul, naftalina, se obțin din gaz. Acum, Petrom are activități de petrochimie doar la rafinăria Petrobrazi. Cealaltă rafinărie pe care o deținea, Arpechim, este închisă. Chimie-producție de îngrășăminte mai făceau la Doljchim, dar combinatul este în dezafectare.
În România, există doi producători, Romgaz și Petrom, care extrag împreună puțin peste 11 miliarde de metri cubi. În Marea Neagră, există trei concesiuni de perimetre gaziere, unde se află rezerve estimate de 200 de miliarde de metri cubi. În unul din perimetre, cel al BSOG, va începe extracția peste doi ani. În perimetrul Exxon – Petrom este amânată decizia de investiție. LukOil – Romgaz nu au anunțat ce au de gând cu perimetrul lor.
