26.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăEconomieCriza EnergeticăTranzacția dintre Romgaz și ExxonMobil pentru Marea Neagră, semnată -VIDEO

Tranzacția dintre Romgaz și ExxonMobil pentru Marea Neagră, semnată -VIDEO

Compania Romgaz semnează contractul necesar finalizării tranzacției prin care preia drepturile ExxonMobil pentru exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep.

Declarații susținute de premierul Nicolae Ciucă

„Urmează să aibă loc semnarea documentelor oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon pentru ceea ce înseamnă 50% din perimetrul Neptun Deep.

Este activitatea care a fost pregătită, astfel încât să putem să continuăm demersurile de la nivelul Guvernului pentru a putea să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-şi îndeplini obiectivul pentru a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele. Prin acest act, prin care astăzi vom reuşi să demarăm procesul prin care nu mai târziu de 2026 gazele vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, împreună Romgaz cu compania OMV Petrom, ne vom îndeplini obiectivul pe care l-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm necesarul de gaz pentru consumul propriu, iar ţinând cont că estimările ne dau garanţii că există cantităţi suficient de mari, să putem să asigurăm gaz şi pentru vecinii noştri, atât din regiune, cât şi din Uniunea Europeană”, a precizat premierul, în cadrul ceremoniei de la Palatul Victoria.

Este o zonă de unde se estimează că pot fi extrase aproximativ 100 de miliarde de metri cubi, iar ExxonMobil deține jumătate din drepturile de exploatare, restul aparținând OMV Petrom.

Pentru tranzacția de astăzi, Romgaz plătește peste un miliard de dolari, dar compania de stat spune că face o afacere bună.

Ar fi o oportunitate strategică pentru România și o sursă importantă de gaze naturale în vederea asigurării securităţii energetice a ţării, a spus directorul Romgaz, potrivit Radio România Actualități.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă