Premierul Florin Cîțu a avertizat populația României că, și în anul 2021, constul pandemiei „se pare” că va fi unul ridicat.
„Vrem să rămână economia deschisă pentru că doar cu o economie deschisă putem să plătim acest cost al pandemiei care şi anul acesta se pare că va fi unul ridicat”, a recunoscut premierul Cîţu.
Șeful Guvernului a făcut această declarație sâmbătă, 6 martie 2021, în cadrul unei dezbateri organizate de Consiliul Judeţean Vrancea pe teme economice. Principalele subiecte în discuție au fost bugetul pe anul 2021 şi Planul Național de Reziliență (PNRR).
La momentul în care premierul făcea aceste declarații, rata de incidență a infectărilor cu Covid depășise deja 3 la mie în mai multe județe ale României și în București.