19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieCorina Popescu (Electrica): Ne sună investitorii, să ne întrebe ce se întâmplă...

Corina Popescu (Electrica): Ne sună investitorii, să ne întrebe ce se întâmplă în România

Explicaţiile trebuie să fie neutre şi de încredere, altfel acţionarii te sancţionează, a declarat Corina Popescu, director general al Electrica. Compania aniversează cinci ani de la listarea la Bursa de la Bucureşti şi la cea de la Londra.

 

Explicaţiile trebuie să fie neutre, informative

„Avem peste 7.000 de acţionari din peste 30 de ţări. Asta a adus listarea duală, un portofoliu de acţionari destul de diferiţi. Adică nu doar acţionari din România, nu doar acţionari care cumva sunt obişnuiţi cu mediul de reglementare şi cu ce se întâmplă cu modificările legislative”, spune responsabilul Electrica.

„La orice modificare care se întâmplă, ne trezim sunaţi de peste tot, din America, din… să ne întrebe ce se întâmplă. Analiştii economici. Şi trebuie să stai să le explici”, detaliază Corina Popescu, „să ai răbdare cu ei, să le explici efectiv tot contextul. Şi trebuie să dai o explicaţie cât mai neutră, o explicaţie care să fie cumva trustable, de încredere, pentru că o dată dacă nu ai menţinut această linie corectă şi de informare, acţionarii te sancţionează. Orice deviaţie cât de mică”.

„Acesta este şi motivul pentru care avem un cod de etică pe care l-am implementat în cadrul grupului şi care nu permite anumite lucruri. Din acest motiv trebuie să avem şi o anumită reacţie la fiecare semnal negativ pe care îl dăm”, a declarat Agerpres Popescu.

 

În era digitală

Corina Popescu a arătat că privatizarea prin intermediul pieţei de capital a însemnat pentru Electrica începutul unui proces de transformare dintr-o companie ineficientă într-un partener de încredere atât pentru acţionari, cât şi pentru consumatorii pe care îi alimentează cu energie electrică, prin investiţii de peste trei miliarde de lei în reţelele de distribuţie.

Compania a intrat în era digitală şi analizează orice oportunitate apare în piaţă privind diversificarea portofoliului, inclusiv intrarea pe segmentul producţiei de energie, precum şi posibilitatea de a cumpăra activele CEZ din România, la momentul în care grupul din Cehia le va scoate la vânzare.

Oficialul Electrica s-a referit şi la măsurile care ar trebui luate, astfel încât preţul energiei să scadă, iar România să fie un exportator de securitate energetică în regiune.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă