Vicepremierul Paul Stฤnescu, ministru al Dezvoltฤrii Regionale ลi Administraลฃiei Publice, a semnat miercuri, la Constanลฃa, douฤ contracte de finanลฃare prin Programul Operaลฃional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totalฤ de circa 30 milioane de lei, privind reabilitarea Muzeului de Istorie Naลฃionalฤ ลi Arheologie ลi a Mormântului pictat Hypogeu.
Contractele semnate de vicepremier ลi preลedintele Consiliului Judeลฃean Constanลฃa, Marius Horia ลขuลฃuianu, au o valoare totalฤ de 25.941.157 de lei, din care 24.200.025 lei reprezintฤ finanลฃare nerambursabilฤ.
„Prin proiectele pe care autoritฤลฃile locale le implementeazฤ au de câลtigat locuitorii zonei, în primul rând, ca beneficiari direcลฃi ai investiลฃiilor, însฤ efectul acestora se propagฤ la nivelul economiei naลฃionale. Este unul dintre motivele pentru care, în programul de guvernare, am susลฃinut sprijinirea autoritฤลฃilor publice locale ลi creลterea absorbลฃiei fondurilor europene ca fiind douฤ dintre prioritฤลฃile noastre de guvernare”, a menลฃionat Paul Stฤnescu, citeazฤ Agerpres.
Una dintre finanลฃฤri vizeazฤ reabilitarea Muzeului de Istorie Naลฃionalฤ ลi Arheologie Constanลฃa, proiectul având ca obiective specifice restaurarea, consolidarea, protecลฃia ลi conservarea muzeului prin realizarea de lucrฤri de revitalizare a zidฤriilor de piatrฤ ลi cฤrฤmidฤ, a bolลฃilor cu degradฤri, lucrฤri de restaurare interioare ลi exterioare, de arhitecturฤ, de intervenลฃie structuralฤ ลi de instalaลฃii. Totodatฤ, se urmฤreลte realizarea de dotฤri interioare, dotฤri pentru expunerea ลi protecลฃia patrimoniului cultural mobil ลi imobil, dar ลi a activitฤลฃilor de marketing ลi promovare turisticฤ a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia.
Al doilea contract se referฤ la salvarea ลi punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu cu urmฤtoarele obiective specifice: conservarea, restaurarea ลi protejarea cavoului Hypogeu prin reconstituirea picturii murale din interiorul mormântului, refacerea arhitecturii mormântului, realizarea unei construcลฃii anexe formatฤ din punct de informare ลi corp anexฤ care sฤ gฤzduiascฤ instrumentele de prezentare ลi interpretare ale monumentului, amenajarea peisagisticฤ a obiectivului conex aferent obiectivului de patrimoniu, asigurarea dotฤrilor pentru expunerea, protecลฃia ลi punerea în valoare a monumentului, realizarea activitฤลฃilor de marketing ลi punerea în valoare a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia.