Consiliului Fiscal a transmis o opinie cu privire la proiectul celei de-a doua rectificări a bugetului general consolidat pe anul 2019.
Acesta avertizează că prognoza cadrului macroeconomic aferent celei de-a doua rectificări bugetare este caracterizată de o deteriorare, avansul PIB real şi al indicatorilor pieţei muncii fiind proiectat în scădere, cu impact negativ asupra veniturilor bugetare.
Astfel, proiectul de rectificare are în vedere revizuirea majoră a deficitului bugetar de la 2,76% la 4,3% din PIB potrivit metodologiei naţionale, validând astfel evaluarea şi avertizările CF formulate în cadrul opiniilor aferente proiectului de buget şi primei rectificări bugetare. În aceste condiţii, depăşirea considerabilă a pragului de 3% pentru deficitul bugetar potrivit metodologiei europene, dincolo de care CE poate declanşa procedura de deficit excesiv, este iminentă.
”Încetinirea economiei şi devoalarea unor carenţe suplimentare în construcţia bugetară – reflectate ca atare de MFP în varianta actualizată a acesteia – au fost de natură să conducă la o deteriorare şi mai accentuată a soldului bugetar chiar şi în comparaţie cu limita superioară a evaluării anterioare a CF”, se arată în comunicat.
Totodată, majorarea substanţială a deficitului bugetar prognozat are drept sursă în mod covârşitor diminuarea proiecţiei de venituri bugetare, care este compensată doar în mică parte de restrângerea cheltuielilor bugetare totale.
”Modificarea descendentă de amploare operată la nivelul ţintei de venituri bugetare survine ca urmare a nerealizării plusului de încasări având drept surse reducerea evaziunii fiscale şi amnistia fiscală, nematerializarea la nivelul scontat a absorbţiei de fonduri UE şi a veniturilor nefiscale, precum şi a deteriorării cadrului macroeconomic”, se arată în comunicat.
În plus, revizuirea negativă a cheltuielilor bugetare totale survine în principal din scăderea cheltuielilor de investiţii în condiţiile în care alocările pentru asistenţă socială sunt suplimentate masiv.
”În aceste condiţii, CF apreciază că sunt necesare măsuri credibile de consolidare bugetară, considerând atât nivelul actual al deficitului, cât şi perspectiva pe termen mediu. Consolidarea bugetară nu este posibilă în condiţiile menţinerii calendarului actual de aplicare a noii legi a pensiilor şi a coordonatelor actuale ale politicii fiscal-bugetare. CF consideră că nu este realist să se prezume o ameliorare radicală şi rapidă a colectării veniturilor fiscale care să permită menţinerea calendarului aferent măsurilor de politică fiscală deja legiferate. De altfel, acest demers nici nu ar fi în concordanţă cu principiul prudenţei în construcţia bugetelor”, se arată în comunicat.
Totodată, CF consideră că proiectul de buget pentru anul 2020 trebuie să răspundă dezideratului obiectiv de consolidare bugetară prin semnalarea unei schimbări de tendinţă, necesară atât din perspectiva apărării echilibrelor macroeconomice şi a robusteţii economiei, cât şi din cea a respectării regulilor fiscale europene şi naţionale.
În aceste condiţii, CF apreciază că sunt necesare măsuri credibile de consolidare bugetară, considerând atât nivelul actual al deficitului, cât şi perspectiva pe termen mediu. Aceasta din urmă este influenţată considerabil de noua lege a pensiilor care implică cheltuieli suplimentare comparativ cu anul 2019 de 0,7% din PIB în anul 2020, 2,7% din PIB în anul 2021 şi respectiv 3,7% din PIB în anul 2022.