China are producția la cărbune mai mult decât oricând, în anul 2021, în timp ce centralele sale electrice se străduiau să satisfacă cererea de electricitate, subminând planurile de reducere a emisiilor de carbon, scrie CNN.
Deși creșterea bruscă a producției a ajutat la ținerea sub control a crizei de energie, prețurile cărbunelui cresc din nou în acest an, pe fondul așteptărilor că China va avea nevoie și mai mult pentru a-și alimenta redresarea economică.
Producția de cărbune a atins anul trecut un nivel record de 4,07 miliarde de tone, în creștere cu 4,7% față de 2020, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică din China la începutul acestei săptămâni. Importurile de cărbune au crescut, de asemenea, anul trecut, la cel mai ridicat nivel din 2013, conform dcbusiness.ro.
China este deja cel mai mare producător și consumator de cărbune din lume, dar producția sa record este notabilă, având în vedere că, în urmă cu doar un an, țara promova măsuri agresive menite să îi reducă serios emisiile.
China a atins un nivel record pentru producția de cărbune în 2021, deși a promis că până în 2060 va deveni neutră d.p.d.v. al emisiilor de carbon
În septembrie 2020, președintele chinez Xi Jinping a declarat că țara va deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2060, iar guvernul său a luat măsuri drastice în prima jumătate a anului 2021 pentru a face din acest lucru o realitate – inclusiv închiderea a sute de mine de cărbune.
Aceste ambiții – pe care analiștii bănuiau deja că vor fi greu de realizat, mai ales pe măsură ce economia chineză își revine – au fost puse la încercare de o criză de energie anul trecut, când oferta de cărbune a scăzut brusc. Țara a înregistrat penurii de energie pe scară largă, inclusiv pene de curent în gospodării. De asemenea, fabricile au fost nevoite să reducă producția, provocând perturbarea lanțurilor de aprovizionare.
Pentru a atenua criza, China a ordonat minelor să stimuleze producția de cărbune în toamna anului trecut. Până în decembrie, producția a sărit cu peste 7% față de anul precedent, ajungând la un maxim lunar istoric de 385 de milioane de tone metrice, arată statisticile recente. Aceasta a fost, de asemenea, a treia lună consecutivă de creșteri.