1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăEconomieCa acum, nu a mai fost secetă de peste jumătate de secol

Ca acum, nu a mai fost secetă de peste jumătate de secol

„E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. (…) Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani”, a afirmat Adrian Oros, citat de Agerpres.

Ministrul a mai spus că până acum sunt înregistrate 1,4 milioane de hectare de culturi afectate de secetă.

„În afară de faptul că-i despăgubim, încercăm să-i încurajăm pe fermieri – pentru că sunt şi alte fenomene climatice nefavorabile sau extreme care pot să le diminueze producţiile, grindină, inundaţii, îngheţ, ploi torenţiale, furtuni – încercăm să-i obişnuim să-şi asigure culturile. (…)

Ministerul Agriculturii suportă 70% din poliţa de asigurare. În acelaşi timp, încercăm să negociem cu băncile să fie prinsă în poliţa de asigurare şi seceta, pentru că foarte multe bănci nu asigură pentru secetă sau acolo unde asigură pentru secetă, condiţiile pe care le impun în contracte nu sunt acceptate sau sunt foarte greu acceptate de fermieri”, a adăugat Adrian Oros.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă