Bazna şi Mangaliţa, doar o poveste a porcului. Programele ministrului Daea necesită reparaţii

Ministrul, care în numai un an se pregăteşte pentru cea de-a treia descălecare în Guvern, are şi alte planuri ambiţioase. Vrea să remaieze industria lânii şi să dea şi nişte vaci de pomană.

După anul nou, Petre Daea a anunţat un nou program subvenţionat de stat, perceput drept o fantasmagorie de către fermieri. Astfel, din trimestrul al II-lea ar urma să se împartă, gratis, purcei din vechile rase româneşti Bazna şi Mangaliţa, gospodarilor care vor să-i crească şi să-i îngraşe.

Potrivit programului, fiecare gospodar va putea lua acasă între doi şi zece purcei, pe care să-i hrănească eco, în special cu cereale. Concentratele de orice fel sunt excluse. Raţia de hrană va fi verificată periodic de Direcţiile Agricole. Când porcii vor atinge 130 kg, crescătorul va duce jumătate dintre ei la un procesator autorizat care îi va plăti minimum 11 lei/kg în viu.

Sună bine, dar de unde porci? Nucleul de animale din cele două rase se rezumă la 500 de Bazna şi 500 de Mangaliţa în toată ţara. Porcii de Bazna mai sunt crescuţi doar la Institutul de Cercetare din Turda. Or, ministrul a promis că va împărţi 20.000 de purceluşi.

Şi în ipoteza că godacii ar fi importaţi din Ungaria (care a şi înregistrat rasa Mangaliţa, fiindcă noi n-am fost în stare), aceştia nu vor ajunge la 130 kg decât în doi ani. Poate vreun sătean să le dea de mâncare şi să-i îngrijească atâta timp?

Bomboana pe colivă, Mi­nisterul Agriculturii a omis faptul că, potrivit legii în vigoare, numărul maxim de porci pe care îl poate deţine o gospodărie este de 6, nu 10, aşa cum prevede programul proaspăt lansat. Aşadar, iniţiativa pare una făcută pe genunchi, cu disfuncţiuni majore exact în punctele nevralgice.

Cât de bulgăreşti sunt roşiile româneşti?

Anul agricol 2017 a marcat startul unui program pentru legumicultură ce se va derula timp de opt ani şi va fi subvenţionat, de asemenea,de la bugetul de stat. „Tomata“ a fost creat în scopul de a asigura pe piaţă roşii româneşti în extrasezon. Posesorii de sere şi solarii care s-au înscris şi au întrunit condiţiile au încasat o subvenţie de 3.000 euro. Astfel, subvenţiile au însumat 23,6 milioane de euro anul trecut. Iar anul acesta bugetul a fost majorat substanţial.

Specialiştii agronomi spun, însă, că programul pune carul înaintea boilor şi este lipsit de perspectivă. Nu a fost gândit pentru a crea şi dezvolta afaceri, respectiv construcţia de sere şi solarii, ci doar producţia de roşii.

Producţie care la momentul recoltării a devenit excedentară, deci neprofi­tabilă, fiindcă toţi cultivatorii au recoltat în acelaşi timp.

În plus, nimeni nu ştie dacă ceea ce producătorii au declarat în acte că au vândut provine din solariile lor sau dacă roşiile au fost luate din angro şi apoi revândute ca să iasă la răboj pentru subvenţie.

„Tomata“ mai are o hibă deloc de neglijat: favorizează mici întreprinzători care nu prea plătesc taxe şi impo­zite pe afaceri. Iar societăţile care fac investiţii şi achită dări la stat se simt discri­minate.

Nu în ultimul rând, mitul roşiei româneşti este un fals. Nici o roşie produsă în sere şi solarii nu este românească. Legumicultorii au folosit două tipuri de seminţe: olandeze şi bulgăreşti (Pre­kos). Seminţele româneşti de tomate precum Dacia sau Unirea au dispărut demult, odată cu cercetarea din domeniu. Şi-atunci, apare întrebarea firească: cu ce sunt mai bune roşiile produse în România din seminţe olandeze faţă de cele aduse din ţara de ori­gine?

Unde tăiem oaia?

Programul „Oaia“, cel mai drag ministrului Daea, a început cu „Carnea“ (respectiv turneul de pastramă) şi continuă cu „Lâna“, programul prin care oierilor li se promite o subvenţie de 1 leu/kg. Cu o condiţie: să colecteze lâna şi să o predea la un centru autorizat. Aici intervine, din nou, o problemă fundamentală: de unde centre? În ţară abia dacă mai sunt vreo trei şi asta înseamnă că oierii sau intermediarii vor trebui să meargă şi sute de kilometri ca să predea marfa.

Unul dintre marii crescători de oi din zona Sibiu ne-a declarat că subvenţia este mult prea mică pentru a merita efortul: „Obţinem cam 3 kg de lână de la o oaie, iar tunsul costă 5 lei“.

Ce se va face cu lâna rămâne de văzut, căci, potrivit specialiştilor din industria textilă, firul de producţie autohtonă nu este bun pentru stofe, fiind prea aspru. Probabil că va lua drumul Turciei sau va fi utilizată în construcţii.

Cât priveşte programul de încurajare a consumului de carne de oaie, şi acesta se izbeşte de o piedică majoră: nu există abatoare autorizate pentru tăierea oilor!

Ultimele zvonuri în domeniu spun că ministerul ar avea în pregătire şi un program dedicat vacii din rasa Brună românească. Din nou, un animal rar, dar cu atât mai preţios prin caracteristica sa naţională. Unii spun că va fi un program „cu de­dicaţie“ de care vor beneficia nişte crescători aleşi pe sprânceană.

Vom urmări cu interes iniţiativele domnului mi­nistru Petre Daea în următorul său mandat, cu atât mai mult cu cât sunt finanţate din banii noştri.    

Rase aproape abandonate

Porcul de Bazna, rasă creată în 1872, are o carne slabă, fragedă, suculentă şi foarte gustoasă. Conţinutul de colesterol este foarte mic, ceea ce o face mult mai sănătoasă faţă de carnea porcilor din alte rase. Vechii ardeleni consumau aproape zilnic slănină şi untură de la aceşti porci şi nu aveau probleme legate de colesterol.

Porcul de Mangaliţa (porcul lânos) este o veche rasă din Transilvania şi Ungaria care popula aceste ţinuturi încă de la mijlocul secolului al IX-lea. Este mult mai gras decât porcul de Bazna, însă cantitatea de acizi graşi nesaturaţi pe care o conţine carnea sa este similară cu cea din somon sau din uleiul de măsline.

Carnea, dar şi grăsimea, sunt, astfel, foarte sănătoase.

Maria David