25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriMinisterul Finanțelor listează titluri de stat

Ministerul Finanțelor listează titluri de stat

Ministerul Finanțelor listează titluri de stat Fidelis de peste 1 miliard de lei.

Ministerul Finanțelor (MF) a atras 872,5 milioane lei și 208,4 milioane euro, valori însumând peste 1 miliard de lei. Aceasta este a șasea ofertã primarã de vânzare de titluri de stat Fidelis pentru populație derulatã în ultimii doi ani. Oferta se derulează prin Bursa de Valori București. Titlurile de stat au intrat la tranzacționare la 16 decembrie 2021.

„Pe parcursul acestui an, persoanele fizice au investit peste 4,3 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS, ceea ce demonstreazã cã programul se bucurã de un interes ridicat, fiind un instrument de economisire atât pentru disponibilitãțile în lei, cât și pentru cele în euro. Participarea susținutã a investitorilor cu ocazia celor patru emisiuni derulate în anul 2021 dovedesc aprecierea de care se bucurã acest Program, care oferã siguranțã investițiilor și reprezintã o alternativã necesarã pe piața instrumentelor financiare românești”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Valoarea celor șase runde de finanțare derulate de Ministerul Finanțelor în 2020 și 2021 la BVB se apropie de 10 miliarde lei (2 miliarde euro).

Ministerul Finanțelor listează titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanțelor a derulat oferta publicã de vânzare a titlurilor de stat Fidelis, denominate în lei și euro. Oferta a fost în perioada 18 noiembrie – 10 decembrie 2021. Oferta a fost dedicatã persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani.

Sindicatul de intermediere al ofertei a fost format din BT Capital Partners (Lead Manager) și Banca Transilvania, Banca Comercialã Românã, BRD Groupe Société Générale.
În cadrul ofertei, românii au plasat 8817 ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei și în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturitãți de 1, respectiv 3 ani. Emisiunea în euro are scadența la 5 ani.

Citiți România Liberă și pe Google News

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă