18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriCum se calculează gradul de îndatorare în 2023 pentru un credit!

Cum se calculează gradul de îndatorare în 2023 pentru un credit!

Gradul de îndatorare este unul din principalii factori care contribuie la posibilitatea obținerii unui credit. Acesta este un criteriu definitoriu în condițiile de eligibilitate pentru contractarea unui împrumut bancar. Gradul de îndatorare se aplică pentru orice tip de credit adresat persoanelor fizice, acesta fiind și barometrul în baza căruia se stabilește suma maximă pe care un debitor o poate accesa prin intermediul unui credit.

De la 1 ianuarie 2019, prin regulamentul nr. 6/2018, Banca Națională a României a stabilit un grad maxim de îndatorare pentru creditele în lei și valută destinate persoanelor fizice, aplicat la venitul net realizat al viitorului debitor. Astfel, gradul de îndatorare a fost standardizat, fiind respectat indiferent de tipul de credit solicitat de persoana fizică, iar scopul acestuia este de a evita supraîndatorarea unui debitor.

Pentru a contracta un credit în 2023, căsătoria sau înreținerea copiilor nu mai prezintă un dezavantaj în obținerea unui credit, ci contează ca veniturile tale nete să permită gradul de îndatorare maxim admis. Ba chiar mai mult decât atât, dacă ești căsătorit/ă veniturile partenerului te pot ajuta, având posibilitatea de a face împrumutul împreună cu acesta. Astfel, tu vei putea fi debitorul, iar partenerul codebitorul.

La creditele ipotecare în lei, Noua Casă și/sau refinanțările în credit ipotecar, gradul maxim de îndatorare poate fi:

  • 40% dacă deții în proprietate încă o locuință în afară de cea pe care vrei să o achiziționezi. Însă la refinanțarea în credit ipotecar, chiar dacă debitorul deține doar imobilul achiziționat prin creditul care urmează să fie refinanțat, unele bănci pot aplica gradul de îndatorare de doar 40%, în loc de cel de 45%.
  • 45% dacă NU deții în proprietate o locuință;
  • 55% se aplică doar pentru o anumită categorie de viitori debitori, în funcție de normele interne ale băncii care acordă creditul.

La creditele ipotecare în EURO și/sau refinanțările în credite ipotecare în EURO, gradul maxim de îndatorare poate fi:

  • 20% dacă mai deții în proprietate încă un imobil în afară de cel pe care urmează să îl achiziționezi;
  • 25% dacă NU deții în proprietate un imobil;
  • 40% dacă se refinanțează credite contractate anterior anului 2019 (anterior stabilirii legii gradului de îndatorare);

La creditele de nevoi personale și/sau refinanțările în credite de nevoi personale, gradul maxim de îndatorare poate fi:

  • 40% norma standard;
  • 55% se aplică doar pentru o anumită categorie de viitori debitori, în funcție de normele interne ale băncii care acordă creditul.

Gradul de îndatorare se calculează cu ajutorul acestei formule matematice:

La veniturile nete se aplică gradul maxim de îndatorare admis pentru acel client, apoi din suma rezultată sunt scăzute datoriile dovedibile legal (alte rate, pensie alimentară, etc.), dacă e cazul.

Astfel, dacă venitul tău net este de 10.000 lei, mai ai rate bancare de 1.000 lei și dorești să aplici pentru un credit ipotecar în lei pentru achițizionarea primei tale locuințe, calculul gradului de îndatorare este astfel:

10.000 lei (venit net) x 45% (grad de îndatorare) = 4500 lei venituri disponibile pentru rate bancare;

4500 lei (venituri disponibile pentru credit/e) – 1.000 lei (rate existente) = 3500 lei este rata maximă pe care debitorul o poate avea pentru un nou credit.

Astfel, în funcție de rata maximă admisă pentru respectivul viitor debitor se stabilește și suma maximă a creditului pe care acesta o poate accesa. Cu cât dobânda creditului este mai mică, cu atât suma creditului poate fi mai mare.

Demn de menționat este faptul că băncile își arogă dreptul de a aplica un grad maxim de îndatorare ceva mai mic decât cel standard, în funcție de propriile norme interne, dar și de specificațiile respectivului client. În cazul în care banca consideră potrivit un grad de îndatorare mai mic de 40%, atunci creditul va fi acordat doar dacă viitorul debitor acceptă respectiva condiție.

În cazul în care dorim să accesăm o refinanțare în credit ipotecar / credit de nevoi personale, gradul de îndatorare se aplică la venitul net realizat, fără să se mai scadă rata actuală a creditului aflat în derulare deoarece exact respectivul  împrumut va fi refinanțat într-un credit ipotecar nou, în condiții mai avantajoase. În cazul refinanțării, dacă nu mai există alte rate / datorii obligatorii lunare ale clientului, gradul maxim de îndatorare se aplică la venitul net realizat de aplicant, iar aceea va fi rata maximă admisă pentru creditul de refinanțare.

Specialiștii din domeniul financiar-bancar recomandă un grad maxim de îndatorare care să nu depășească 30% din venitul net realizat de debitor.

Grad de îndatorare de maximum 30% este ideal pentru creditele cu dobânzi variabile legate de IRCC. Astfel, dacă IRCC crește, iar dobânda respectivului credit se mărește, debitorul să poată plăti rata lunară fără a întâmpina dificultăți financiare. Cu toate acestea, dacă debitorul NU dorește sau nu poate să suporte o dobândă variabilă ceva mai mare decât cea pe care a avut-o în trecut, la îndemâna oricărui debitor se află soluția de refinanțare. Orice credit poate fi refinanțat, iar creditele cu dobânzi variabile pot fi refinanțate în credite cu dobânzi fixe, singura condiție fiind aceea ca respectivul debitor să fie eligibil pentru creditul de refinanțare.

Pentru creditele pentru persoane juridice nu se aplică gradul de îndatorare, ci băncile analizează capacitatea de plată a respectivei entități juridice.

Condițiile standard de eligibilitate pentru un credit sunt:

– venit lunar suficient de mare încât să suporte rata creditului / refinanțării;

– venituri din România sau din străinătate, dar cu caracter permanent;

– istoric pozitiv de creditare (fără întârzieri / restanțe în Biroul de Credit);

– vechime optimă în muncă;

– domeniu de activitate care să nu facă parte din lista de domenii excluse pentru creditare de către bănci (exemplu: aramament, videochat, etc.)

La aceste condițiile de bază se aplică și altele, în funcție de criteriile de eligibilitate ale fiecărei bănci, dar și de profilul clientului. De reținut este faptul că fiecare bancă are propria politică de creditare și propriile condiții de eligibilitate ale debitorilor.

Pentru a te asigura că obții cel mai bun credit pentru tine, cea mai ieftină și avantajoasă ofertă de finanțare, poți apela la ajutorul specializat al unui broker de credite autorizat. AVBS Credit este o companie de brokeraj de credite autorizată de A.N.P.C. care intermediază clienților credite de la peste 35 de bănci și IFN-uri din România. AVBS Credit îți poate intermedia GRATUIT orice tip de împrumut, iar brokerul de credite îți poate spune PE LOC gradul de îndatorare la care te încadrezi și suma maximă pe care o poți obține prin intermediul unui împrumut bancar.

Serviciile AVBS Credit sunt 100% GRATUITE pentru clienți!

Copyright imagini: https://www.canva.com/ro_ro/

Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă