2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriCele mai profitabile idei de business în domeniul alimentației publice

Cele mai profitabile idei de business în domeniul alimentației publice

Domeniul HoReCa a suferit o lovitură puternică în perioada pandemiei, atunci când foarte multe restaurante au fost închise pentru o lungă perioadă de timp. Unele dintre acestea și-au închis porțile definitiv, în timp ce altele au reușit să inoveze și să se salveze. Cu toate acestea, sectorul ospitalității a început să renască și este unul dintre cele mai profitabile domenii.

Spre deosebire de marile restaurante, care necesită investiții serioase, să deschizi un Fast Food este mult mai puțin costisitor. O astfel de afacere îți poate aduce venituri considerabile dacă o administrezi corect.

Primele cheltuieli pe care trebuie sa le ai în vedere atunci cand vrei să-ți deschizi un local de acest tip sunt echipamentele. La o simplă căutare pe internet, vei descoperi o gamă largă de echipamente și ustensile profesionale pentru Fast Food. Printre acestea se numără: aparat kebab, rotisor, crepiere, tostiera, cutit electric pentru kabab, iar lista poate continua.

În cazul în care te gândești că deja există un număr mare de astfel de locații în fiecare oraș, realitatea ne arată că niciodată nu sunt destule și mereu există loc de mai bine. Atunci când deschizi un Fast Food, poți opta pentru a vinde aceleași produse clasice sau poți veni cu o viziune inovativă și să oferi ceva ce nu există în acel moment pe piață.

Al doilea aspect pe care trebuie să îl ai în considerare dacă te gândești să deschizi un nou restaurant, indiferent de tipul acestuia, este mâncarea pe care o vei oferi clienților tăi. În mod ideal, ar trebui să incluzi în meniu unele mâncăruri clasice, cum ar fi shaorma, șnițel de pui sau hot dog, dar este indicat să aduci și o contribuție proprie. Este foarte posibil ca aceasta să facă diferența.

Următorul aspect căruia trebuie să îi acorzi mare atenție când deschizi un Fast Food este poziționarea acestuia. Rezultatele pe care le vei avea vor depinde în mod semnificativ de locul în care ai deschis restaurantul și de vadul de clienți existenți. O poziționare greșită poate să facă diferența între succes și eșec.

În mod ideal, ar trebui să optezi pentru o locație care se afla în centrul orașului, unde numărul de persoane care trec prin fața restaurantului să fie foarte mare. Cu toate acestea, nu este singura opțiune care se poate dovedi a fi câștigătoare. Poți să optezi și pentru alte zone, dar este important să realizezi studii care să îți arate câți posibili clienți vei avea.

Cele mai bune locuri în care poți începe o astfel de afacere sunt în apropierea școlilor sau a facultăților, a clădirilor de birouri sau a cluburilor de noapte. În cazul primelor două, vei avea mulți cumpărători care au nevoie de a mânca ceva rapid, neavand mult timp la dispoziție. Pentru cea de a treia variantă, este cunoscut faptul că după o noapte în club tinerii preferă să mănânce ceva rapid și gustos.

Pentru a prepara cele mai bune mâncăruri va fi nevoie să ai cel puțin un bucătar cu experiență. De multe ori, acesta va influența în mod decisiv calitatea produselor pe care le servești. În același timp, în mod obligatoriu trebuie să ai ustensilele și echipamentele necesare. Mâncarea trebuie gătită cât mai rapid și mai bine și nu poți face asta fără uneltele necesare.

Dacă ești nou în acest domeniu, poți apela la persoane care au deschis deja un business sau la firme specializate în acest domeniu. Există companii de consultanță în sectorul HoReCa, care te vor sfătui asupra tipului de echipamente de care ai nevoie. Calitatea aparaturii folosite poate să determine dacă produsul tău va fi mediocru sau unul premium.

În concluzie, dacă vrei să începi un business în domeniul alimentației publice, acum este un moment foarte bun. Desigur, concurența este una ridicată, dar dacă ai alături consultanți buni și folosești echipamente de calitate, vei observa că te vei extinde mult mai rapid decât crezi.

Cele mai citite

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Ultima oră
Pe aceeași temă