12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriCe trebuie să știi pentru a înființa corect un PFA?

Ce trebuie să știi pentru a înființa corect un PFA?

PFA-ul este o formă juridică populară, cu cheltuieli mici de înființare și administrare, în cadrul căreia te poți ocupa tu de toate actele, implicit de cele care țin de contabilitate. Deschiderea unui PFA este, de cele mai multe ori, un proces simplu, însă poate fi util să cunoști câteva aspecte pentru a eficientiza procedura de înregistrare. Descoperă în rândurile de mai jos 3 recomandări care te pot ajuta să începi o activitate în calitate de antreprenor!

Este necesar să te familiarizezi cu toate actele necesare înființării PFA-ului

Cea mai consistentă etapă din cadrul înființării unui PFA este întocmirea dosarului. În primul rând, ca să-ți deschizi o firmă trebuie să ai, printre altele, minimum 18 ani, să nu fi săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile sau vamale, să ai studii în domeniul în care soliciți autorizarea și să ai un sediu profesional. Apoi, este important să pregătești actele necesare pentru PFA:

  • copie după cartea de identitate;
  • contractul de proprietate al spațiului unde vei găzdui sediul profesional. Dacă nu deții un astfel de spațiu, există firme care îți pot oferi găzduire la colaboratorii acestora;
  • documente care atestă pregătirea profesională: Copie după diploma de absolvire, atestat, certificat de calificare profesională, certificat de competență profesională sau alt act care atestă faptul că ai experiență și cunoștințe teoretice în domeniu;
  • copie de atestare fiscală: Acest document atestă faptul că ai plătit impozitele, taxele și alte contribuții;
  • cerere de înregistrare în registrul comerțului: O poți completa online sau în format fizic, la sediul ONRC;
  • anexa privind înregistrarea fiscală;
  • declarație-tip pe propria răspundere că nu îți desfășori activitatea în alte locuri decât la sediul profesional declarat;
  • specimen de semnătură, certificat de către directorul oficiului registrului, un înlocuitor al acestuia sau realizat la un notar public.

Pe lângă acestea, ți se mai poate solicita Acordul Asociației de Proprietari, dacă alegi ca sediu profesional un apartament de bloc, o declarație de propria răspundere privind patrimoniul de afectațiune, sau declarația persoanei fizice titulară a persoanei fizice autorizate că soția/soțul participă la activitatea desfășurată de către tine, în cazul în care vrei să-ți cooptezi soțul / soția în activitatea PFA-ului, fără a înființa o întreprindere familială.

Este indicat să verifici regulat lista documentelor necesare pentru înregistrarea în registrul comerțului

Pe măsură ce alcătuiești dosarul pentru ONRC, este recomandat să revizuiești lista completă de acte necesare pentru înregistrarea PFA-ului, de pe site-ul oficial al registrului comerțului. Aceasta poate suferi modificări în orice moment, din acest motiv este mai bine să o verifici atent înainte să depui actele, pentru a te asigura că nu îți lipsește niciunul.

De asemenea, reține că toate copiile documentelor pe care le atașezi în dosar trebuie să fie certificate olograf de către o persoană autorizată. Poți opta pentru depunerea online a dosarului, fie prin intermediul unei firme de consultanță, fie de unul singur, pe site-ul ONRC. Dacă alegi să îți încarci personal documentele, este indicat să discuți fie cu un avocat, fie cu un consultant în înființări PFA.

Trebuie să depui o cerere de verificare a disponibilității denumirii PFA-ului tău

Înainte să depui dosarul la ONRC, trebuie să te asiguri că numele pe care vrei să-l aibă PFA-ul tău este unic. În acest scop, este necesar să depui la ghișeul registrului comerțului o cerere de verificare a disponibilității numelui, alături de o copie a cărții tale de identitate.

Conform legii, numele PFA-ului este compus din numele complet al titularului, fie numele și inițiala prenumelui, urmat de „persoană fizică autorizată”. Deși este puțin probabil ca denumirea PFA-ului tău să aparțină deja altei persoane, acest lucru se poate întâmpla, mai ales dacă ai un nume popular. În cazul în care numele pe care voiai să i-l dai PFA-ului este luat, poți să folosești numele tău de familie și inițiala prenumelui tatălui tău, să adaugi numelui tău complet inițiala tatălui sau pe cea a mamei.

Ia în considerare recomandările de mai sus dacă vrei să îți deschizi un PFA cât mai curând posibil! Pentru mai multe sfaturi, apelează la o firmă care oferă servicii de consultanță în înființarea acestei forme juridice!

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă