5 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăEconomieBănci & AsigurăriASF stabilește tarife maximale pentru RCA

ASF stabilește tarife maximale pentru RCA

ASF stabilește tarife maximale pentru RCA, pentru a veni în sprijinul unor anumite categorii socio – profesionale din România.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis, miercuri, 29 septembrie, un comunicat de presă asupra acestui subiect.

ASF anunță că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cazul în care polițele RCA ofertate spre vânzare au valori care depășesc nivelul tarifului de referință multiplicat cu 1,36 (adică majorat cu 36%), aceste polițe vor fi redistribuite de către BAAR la valoarea tarifului maximal astfel obținut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare.

ASF stabilește tarife maximale pentru RCA

De exemplu, în cazul transportului de marfă, pentru un deținător de camion ce depășește gabaritul de 16 tone, care resimte în această perioadă o creștere semnificativă a tarifelor polițelor RCA,  prețul maximal de vânzare stabilit prin procedeul enunțat mai sus este de 9.662 lei la categoria B0 (tarif de referință 7.105 lei x 1,36 = 9.662 lei).

Toate celelalte clase de bonus vor avea astfel scăderi semnificative față de tariful maximal de vânzare, precizează ASF.

Amintim că, la începutul anului 2021, se estima că prețurile RCA vor crește pe parcursul acestui an cu 10 – 15 la sută.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Donald Trump a atacat Rezerva Federală(FED) după refuzul de a scădea ratele dobânzilor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a lansat miercuri pe Truth Social într-o critică violentă împotriva Rezervei Federale (Fed), care mai devreme în cursul zilei...

Liderul de facto al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a fost declarat președinte pentru o perioadă de tranziție

Miercuri, liderul de facto al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a fost declarat șef de stat pentru etapa de tranziție și împuternicit să formeze un nou...

Nicușor Dan: Iohannis a lăsat loc de teorii conspiraționiste

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat miercuri că președintele Klaus Iohannis a fost 'absent din comunicarea publică' în cel de-al doilea mandat al său,...
Ultima oră
Pe aceeași temă