4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomie”Băieții deștepți” de la Cluj, investigați de Consiliul Concurenței

”Băieții deștepți” de la Cluj, investigați de Consiliul Concurenței

Responsabilii Transelectrica SA au sesizat un posibil comportament anticoncurențial al companiilor ELM Electromontaj Cluj S.A, Energobit S.A., Societatea pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport Smart S.A. și Energotech S.A., în cadrul a două licitații având ca obiect ”Retehnologizare a stației 400/110/20kV Domnești” și ”Modernizare a stației electrice 220/110kV Raureni”.

Consiliul Concurenței precizează că în cadrul celor două licitații organizate de Transelectrica, ofertantul ce se clasase pe primul loc în urma derulării etapei de licitație electronică a fost descalificat pentru că nu a răspuns sau a răspuns incomplet la solicitarea autorității contractante, iar contractul a fost atribuit ofertantului clasat pe locul al doilea, la un preț mai mare.

Din acționariatul Energobit face parte, cu o cotă importantă, omul de afaceri Ștefan Gadola, unul dintre cele mai influente personaje din Cluj. De asemenea, ELM Electromontaj este o firmă care face parte din grupul Energobit

”Pornind de la aspectele sesizate de autoritatea contractantă, analizăm toate licitațiile de atribuire a lucrărilor respective, fiind posibilă o înțelegere pentru împărțirea contractelor. Este foarte important să depistăm și să corectăm disfunctionalitățile din domeniul achizițiilor publice, astfel încât, în final, să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice”, declară Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurentei, în comunicatul de presă remis de instituție pe 4 ianuarie.

Consiliul Concurenței a efectuat în decembrie 2017 inspecții inopinate la sediul companiilor, iar documentele ridicate în cadrul inspecțiilor se află în analiza Consiliului.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de pâna la 10% din cifra de afaceri.

Cele mai citite

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă