3.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieAngajaţii Fabricii de Arme Cugir îl acuză pe ministrul Bădălău că i-a...

Angajaţii Fabricii de Arme Cugir îl acuză pe ministrul Bădălău că i-a „trădat” pentru Beretta

 
Sindicatele de la Fa­brica de Arme Cugir l-au informat pe premierul Dăncilă, la începutul săptămânii trecute, că pregătesc proteste masive ca urmare a faptului că statul, prin Ministerul Economiei, a decis să se implice în proiectul de asamblare de armament Beretta la Plopeni, în loc să sprijine uzinele speciale autohtone să se retehnologizeze şi să câştige contracte.

În prezent, doar 3,7% din achiziţiile Armatei Române provin din industria autohtonă.

Liderul de sindicat Ioan Neagu a declarat pentru RL că, în pofida faptului că ministrul Economiei a anunţat că 30% din componentele noii arme de asalt a Beretta vor fi fabricate la Plopeni, cel mai probabil va fi vorba doar de asamblare.

Aceasta, în condiţiile în care statul a abandonat uzina din Cugir, producătoare de armament de infanterie, refuzând să mai facă investiţii, chiar şi minime, sau să o spri­jine în vreun fel pentru obţinerea de noi contracte. „Mai mult ca sigur, italienii vor veni cu componente pe care le vor asambla la Plopeni. Dacă vin cu toate ­componentele gata făcute, nu vor avea nevoie de mai mult de 20 de oameni pentru linia de asamblare. Nu cred că vor fabrica nici o ­componentă la Plopeni, care, de altfel, nu e specia­lizată în armament de infanterie, ne-a declarat Ioan Neagu.

 

„Armata preferă să ­cumpere din import”

 

Liderul de sindicat a mai precizat că Uzina Cugir vrea să omologheze o armă de asalt calibru NATO, care este deja înregistrată şi testată. „Armata Română refuză să încheie vreun contract cu noi. Ne cer ca arma să fie garantată pentru 15.000 de lovituri, în condiţiile în care armamentul NATO trebuie să fie garantat pentru 10.000 de lovituri. Încercăm să facem şi asta, însă e clar că inventează pretexte ca să nu cumpere de la noi. Am avut o întâlnire cu ministrul Nicolae Bădălău, căruia i-am cerut sprijinul pentru omologarea acestei noi arme şi, după ce am primit promisiuni, ne-am trezit că laudă Beretta la televizor”, a afirmat Ioan Neagu. În opinia sa, nici actualul ministru al Econo­miei nu va face nimic pentru industria de armament autohtonă, aşa cum n-au făcut nici predecesorii săi. „Domnul ministru ne li­vrează mult fum şi foarte puţin foc”, spune liderul de sindicat.

 

Investiţia de la Plopeni nu este 100% sigură

 

De altfel, ministrul Eco­nomiei a declarat că stadiul negocierilor cu Beretta pentru producerea unei noi arme de asalt la Plopeni este undeva la 60%. Potrivit oficialului, contractul ar putea fi semnat în vară, iar producţia ar putea începe în toamnă. Bădălău a mai spus, la Antena 3, că fabrica de la Plopeni a fost aleasă chiar de firma Beretta şi că, pentru început, 30% din componente vor fi fabricate acolo. Potrivit ministrului, este vorba despre o armă cu recul zero, care ar putea fi cumpărată şi de Ministerul Apărării, care a și testat-o. „Este una dintre armele în care reculul este zero. 5,56 calibru NATO, dar este de ultimă generaţie. Armele s-au perfecţionat. An de an a existat extrem de multă cercetare. Şi vorbim de un brand mondial, Beretta. Să nu uităm că şi armata americană, 80%, are divizia Beretta vizavi de dotarea armatei americane. Aici a fost o discuţie mult mai amplă cu cei de la Ministerul Apărării, unde dânşii au avut-o în testare şi unde dânşii au ales ceea ce este mai bun pentru Armata Română”, a declarat ministrul Economiei la Antena 3.

Entuziasmul său nu a fost deloc gustat de sindicaliştii Apărarea Cugir, care i-au transmis premierului Dăncilă, într-o scrisoare des­chisă, că sunt stupefiaţi de faptul că ministrul Bădălău “face reclamă” unei firme străine la TV, în dauna producătorilor români de arme care se află chiar în subordinea sa. Potrivit documentului transmis premierului, societăţile din industria de apărare au mari probleme cu retehno­logizarea, iar condiţiile de muncă sunt la nivelul celui de-al doilea război mondial. Aceste fabrici sunt supradimensionate din punct de vedere al capacităţilor de producţie, iar salarizarea este la cel mai jos nivel, cu toate că în prezent mai lucrează în acest sector circa 8% din totalul angajaţilor din perioada de dinainte de 1990. „În timp ce la Fa­brica de Arme Cugir ne străduim să omologăm o armă de asalt calibru NATO, fără sprijin de la ­acţionarul majoritar (statul), s-a considerat de către Guvernul României că este mai simplu să achiziţionăm un produs din afară în loc să sprijinim fabricarea unui produs autohton, de aceeaşi performanţă, în România. Acest lucru ne nemulţumeşte profund”, se arată în documentul citat.

Fabrica de arme Cugir este specializată în realizarea de produse militare precum arme de infanterie, arme cu lunetă, mitraliere ş.a., dar funcționează la limita de avarie pentru că nu a fost retehnologizată.  

Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...
Ultima oră
Pe aceeași temă