10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăEconomieAlimente cu dublu standard. Comisia Europeană va începe teste în luna mai

Alimente cu dublu standard. Comisia Europeană va începe teste în luna mai

„Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, cu sprijinul a mai mult de jumătate dintre statele membre ale UE şi o gamă largă de organizaţii de părţi interesate, finalizează o metodologie comună de testare şi va coordona o campanie de testare concentrată asupra produselor alimentare în luna mai 2018”. Această activitate „va fi esenţială pentru a ajuta autorităţile naţionale să aplice normele UE”, se menţionează în documentul citat.

Iniţiatorii viitoarei directive în domeniul alimentar spun că „operatorii economici sunt liberi să comercializeze şi să vândă bunuri cu compoziţii sau caracteristici diferite, adaptându-şi produsele la preferinţele locale ale consumatorilor sau luând în considerare nevoia de a răspunde diferitelor tendinţe. Produsele care aparţin aceleiaşi mărci pot avea, în mod excepţional, caracteristici diferite. Cu toate acestea, o compoziţie substanţial diferită în mărfurile cu acelaşi nume poate fi o sursă de îngrijorare atunci când aceste produse sunt comercializate într-un mod care are potenţialul de a induce în eroare consumatorul”.

În România, la jumătatea anului trecut, analizele comparative realizate de autorităţile de la Bucureşti au identificat 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE. „Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii Ministerului Agriculturii (MADR).

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă