13.4 C
București
miercuri, 28 februarie 2024
AcasăEconomieAi firmă în paradis fiscal? E posibil să nu primești sprijin financiar!

Ai firmă în paradis fiscal? E posibil să nu primești sprijin financiar!

Restricțiile ar trebui să li se aplice și întreprinderilor care au fost condamnate pentru infracțiuni financiare grave, inclusiv, printre altele, pentru fraudă financiară, corupție, neplata obligațiilor fiscale și a celor în materie de securitate socială.

Scopul recomandării Comisiei Europene este să ofere orientări statelor membre cu privire la modul de stabilire a unor condiții pentru primirea de sprijin financiar prin care să se prevină utilizarea abuzivă a fondurilor publice și să se consolideze garanțiile împotriva abuzurilor fiscale în întreaga Uniune Europeană, în conformitate cu legislația europeană agreată de statele membre. Prin coordonarea restricțiilor privind acordarea de sprijin financiar, statele membre ar preveni, de asemenea, neconcordanțele și denaturările din cadrul pieței unice.

„Echitatea și solidaritatea stau la baza eforturilor de redresare ale UE. Această criză ne-a lovit pe toți deopotrivă și de aceea toți trebuie să ne plătim în mod echitabil impozitele care ne revin, astfel încât să putem contribui la efortul colectiv de redresare, nu să îl subminăm. Cei care încalcă deliberat normele fiscale sau care desfășoară activități infracționale nu ar trebui să beneficieze de pe urma sistemelor pe care încearcă să le eludeze. Trebuie să ne protejăm finanțele publice, astfel încât acestea să poată sprijini realmente contribuabilii cinstiți din întreaga UE.”, a anunțat Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie.

Râmâne la latitudinea statelor membre să decidă dacă doresc să acorde sprijin financiar și să prevadă măsuri conforme cu normele UE, inclusiv cu normele privind ajutoarele de stat, precum și cu propriile lor obiective de politică.

„Pentru a combate pandemia de COVID-19 au fost necesare eforturi fără precedent, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, pentru a sprijini economiile statelor membre și a facilita redresarea acestora. Printre eforturile menționate se numără acordarea unui sprijin financiar substanțial pentru a oferi lichidități și capital întreprinderilor, pentru a salva locurile de muncă, pentru a proteja lanțurile de aprovizionare și pentru a facilita cercetarea și dezvoltarea. În acest context, mai multe state membre și-au exprimat disponibilitatea de a adopta norme menite să restricționeze accesul la un astfel de sprijin al întreprinderilor implicate în practici de evitare a obligațiilor fiscale legate de paradisuri fiscale sau condamnate pentru infracțiuni financiare.”, a transmis Comisia Europeană.

Cele mai citite

Mic ghid de acces în Parlamentul României te faci politician

Ești nimeni cu dungulițe. Nu te pricepi la nimic concret. Ești incapabil să produci ceva util societății. Dar ai ceva ambiție. Și ai...

Taximetriștii continuă și astăzi protestul din Capitală

Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă astăzi protestele în Piaţa Constituţiei, solicitând emiterea, în...

Bani pentru salvarea industriei oțelului și aluminiului din România

Companiile din industria oţelului și aluminiului, care trec prin momente deosebit de grele din cauza problemelor de ordin financiar, ar putea să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă