6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomie4 metode prin care poți prelungi durata de viață a echipamentelor agricole

4 metode prin care poți prelungi durata de viață a echipamentelor agricole

Achiziția unui utilaj agricol este o investiție destul de costisitoare, de aceea, orice fermier își dorește să poată folosi cât mai mult un astfel de echipament. Durata de viață a utilajelor agricole depinde în mare măsură de felul în care sunt exploatate și întreținute; dacă vrei să afli mai multe detalii în acest sens, citește rândurile de mai jos și vei ști exact ce trebuie să faci.

Fă revizii înaintea fiecărui sezon agricol

Înainte de a scoate utilajele în câmp la debutul unui nou sezon agricol, se impune o revizie amănunțită a acestora. Așa te vei asigura că au trecut cu bine de iarnă și sunt pregătite să treacă la treabă. Reviziile se fac într-un service specializat, unde mecanicii știu exact ce trebuie să verifice. Există o varietate de curele pentru combină, rulmenți, filtre și alte componente care trebuie înlocuite după o anumită perioadă de exploatare. De aceea, mecanicii verifică toate aceste piese și le schimbă atunci când este cazul. Dacă omiți această etapă importantă, riști ca utilajul să rămână în pană pe câmp, iar asta va însemna întârzierea lucrărilor și pierderi importante, nemaipunând la socoteală cheltuielile pentru reparația echipamentului.

Curăță-le după fiecare lucrare în câmp

Noroiul, pietrele, resturile vegetale, substanțele chimice din îngrășăminte și praful pot afecta buna funcționare a echipamentelor agricole și pot grăbi uzura acestora. Prin natura activităților cărora le sunt destinate, nu se poate evita contactul utilajelor agricole cu aceste elemente, însă poți interveni pentru a preveni aceste efecte nedorite.

De aceea, după fiecare lucrare în câmp, utilajele trebuie să fie spălate și curățate îndepărtându-se tot noroiul și resturile vegetale. De asemenea, trebuie verificate cu atenție pentru a îndepărta pietrele, bucățile de lemn sau alte corpuri dure provenite de pe câmp. În caz contrar noroiul poate duce la apariția ruginei, iar resturile de cereale vor atrage rozătoare care pot distruge componente importante din mecanismul utilajului.

Pregătește-le corespunzător pentru sezonul rece

Pe timpul sezonului rece, utilajele agricole trec „la iernat”. Însă, pentru a traversa fără probleme această perioadă, sunt necesare unele pregătiri speciale. Astfel, după ce au fost curățate, așa cum am descris mai sus, trebuie înlocuită apa din instalații cu antigel. Apoi, pornește utilajul și lasă câteva minute, pentru ca soluția să ajungă la toate componentele, astfel încât acestea să nu înghețe. Totodată, fă plinul cu combustibil pentru a se evita producerea condensului pe pereții interiori ai rezervorului; deconectează bateria și depoziteaz-o într-un spațiu uscat, cu o temperatură pozitivă constantă.

De asemenea, în perioada sezonului rece, utilajele trebuie lăsate în hangare, hale, garaje sau alte spații închise, unde să fie permanent la adăpost de intemperii.

Protejați împotriva ruginei

Pe timpul lucrărilor în câmp, vopseaua echipamentelor agricole se poate zgâria ușor iar tabla poate suferi deformări din cauza pietrelor și altor obiecte dure. Din această cauză, crește riscul apariției ruginei, risc ce poate fi contracarat luând măsuri la timp. Astfel, problemele amintite trebuie remediate în ce mai scurt timp. Dacă acest lucru nu este posibil, este recomandat ca suprafețele zgâriate să fie unse cu ulei sau vaselină, pentru a împiedica apariția ruginei. De obicei, reparațiile se fac la sfârșitul sau la debutul sezonului agricol și nu trebuie amânate. De asemenea, pentru a evita apariția ruginei în perioada de repaus din timpul iernii, este recomandat ca părțile metalice să fie unse cu ulei sau vaselină, iar utilajul să fie acoperit cu o prelată.

Perioada de viață a utilajelor agricole se calculează ținând cont de numărul de ore de lucrate și nu de kilometrii parcurși, așa cum se întâmplă în cazul mașinilor. Numărul de ore lucrate se verifică la finalul fiecărui sezon agricol la fel ca și data ultimei revizii generale, pentru a estima perioada rămasă până la următoarea verificare de amploare.

Cele mai citite

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă