12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăD'ale cetățeanuluiNoile buletine electronice apar din 2 august, într-un număr limitat

Noile buletine electronice apar din 2 august, într-un număr limitat

Cartea electronică de identitate va fi emisă din data de 2 august, conform obligațiilor europene, dar într-un număr limitat, în cadrul unui proiect pilot de 6 luni, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Direcției pentru Evidența populației (DEPABD) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Se estimează că în acest an vor fi emise aproximativ 5.000 de cărți electronice de identitate. Vezi în articol detalii despre cum vor fi produse și eliberate primele cărți electronice de identitate.

România este obligată să emită cartea electronică de identitate începând cu data de 2 august 2021, conform Regulamentul (UE) 2019/1157. Deși mai sunt câteva zile până atunci, Imprimeria Națională, compania de stat abilitată să producă noile cărți electronice de identitate abia a lansat o primă licitație pentru achiziția unor elemente de securitate care vor fi utilizate în noile documente de identitate.

În plus, Imprimeria pregătește o altă licitație pentru achiziția sistemului de preluare date (complete), ce includ componentele necesare preluării datelor pentru noua carte de identitate (Stație de lucru portabilă, Multifuncțională laser A4, Monitor extern, Cameră web + trepied, Licențe prelucrare imagini, Cititor amprente + cititor smart card, Pad de semnătură, Cititor documente).

MAI: Avem toate condițiile pentru emiterea din 2 august 2021 a cărţii electronice de identitate și a cărții de identitate simple

În aceste condiții, vor fi întârzieri la emiterea cărții electronice de identitate? Direcția pentru Evidența Populației (DEPABD) din cadrul MAI susține că sunt îndeplinite toate condițiile pentru emiterea unui număr limitat de cărți electronice de identitate în acest an, în cadrul unui proiect pilot.

„Pentru producția și personalizarea cărților electronice de identitate vor fi folosite liniile de producție utilizate pentru producerea pașaportul simplu. Evaluările realizate au relevat o disponibilitate lejeră a fluxului de producție atât la nivelul producției blanchetelor, cât și al personalizării cărții electronice de identitate.
Precizăm că pentru punerea în circulație începând cu data de 2 august 2021 a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple în cadrul proiectului pilot, sunt îndeplinite toate condițiile.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii DEPABD.

Cele mai citite
00:04:36

VIDEO. La cinci ani de la COVID, șeful OMS afirmă că lumea este încă vulnerabilă la pandemii

O întrebare incomodă încă dăinuie în aer, la cinci ani după ce COVID-19 a început să facă ravagii: este lumea pregătită să facă față...

Gala Premiilor Literare 2025: O seară dedicată literaturii, artei și ideilor care schimbă vieți

Pe 30 ianuarie 2025, între orele 18:00 și 22:00, Sala Palatului din București va găzdui cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Literare, organizată...

Comisia Europeană, sancționată pentru încălcarea propriului GDPR: Despăgubiri pentru un utilizator

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Comisia Europeană a încălcat regulamentul GDPR privind protecția datelor personale, obligând instituția să plătească despăgubiri...
Ultima oră
Pe aceeași temă