În atare condiții, este foarte important nu doar să alegeți mărțișoarele și cadourile potrivite, ci și să nimeriți la fix baba. Nu e vorba de soacrele nicicând alese inspirat; zilele babelor, între 1 și 9 martie, sunt hotărâtoare pentru cum va merge încă un an din viața voastră. Așadar, mutați-vă atenția de pe satisfacerea femeilor pe 1 și 8 martie, cu grave repercusiuni asupra cardurilor de salariu. Ele, chiar dacă nu o arată, nu pot fi mulțumite vreodată. Esențial e să știți cum să vă procurați o babă promițătoare cu mai mult succes decât la Loto, iar pentru asta sfaturile noastre sunt absolut obligatorii.
In primul rând, trebuie să combatem viguros concepția înrădăcinată conform căreia tradiția babelor vine de la romani. În lumina cercetărilor dezvoltate impetuos în ultimii ani de către colectivele de reputați dacologi, obiceiul babelor e moștenit, precum tot ce-i mai de soi pe lumea asta, direct de la daci. Aceștia aveau un cult deosebit față de babe, pe care le venerau și nu le trimiteau niciodată în sulițe la Zamolxes. O legendă mai puțin cunoscută susține că Zamolxes ar fi avut inițial și el o existență pământeană, de-a lungul căreia și-a ales neinspirat baba, adică pe Baba Dochia în postura de soacră. Asta l-a determinat să ia calea Cerurilor pentru a găsi o viață mai bună, așa cum toți o facem plătind deceneilor din parohiile aparținătoare.
Cum în familiile tradiționale românești, întâlnirile componentelor feminine aduceau mereu turbulențe destabilizatoare în viețile și așa bătute de ghinionul mioritic ale bărbaților, s-a împământenit în vreme ritualul babelor – ocazie pentru victime de a se amăgi că, nimerind baba benefică lor din 9 alternative, viața le-ar deveni mai suportabilă fără a sta tot timpul în cârciumă. Trebuie să recunoașteți, e mult mai ușor să câștigi la 1 din 9 decât la 6 din 49, mai ales dacă nu ai un post în Loteria de Stat repartizat de Partid.
Și acum, sfaturile noastre atât de așteptate:
1. Adică, desigur, 1 Martie. Nu-ți alege niciodată baba în această zi. Trebuie să-ți concentrezi toate energiile pe procurarea mărțișorului ce ar putea, temporar, să te ridice mult în ochii soției. Cum posibilitățile tale – ca simplu cetățean român neimplicat în afaceri cu Statul – sunt limitate iremediabil, ziua de 1 Martie este una încărcată din greu cu efluvii negative și să ai un an furtunos pe tot parcursul lui.
2. Ziua de 2 Martie nu poate fi nici ea cu mult mai bună decât precedenta, deoarece sosește exact după 1 Martie, când mărțișorul tău a fost ori prea ieftin, ori a dormit netulburat în ambalajul conținător. Sunt chiar perspective pentru descărcări cu fulgere și tunete, îndeosebi când vecinul a livrat un mărțișor cu mulțumiri sonore până dimineață. Nu recomandăm.
3. Pe 3 Martie e posibil ca vremea să se îmbunătățească, dar te sfătuim să ai prudență mărită. Dacă observi apariția unui soare în care nu te consideri implicat după mărțișorul ieftin dăruit, cercetează-le atent, în lipsa soției, pe cele primite de la colegi. E posibil ca unul dintre ele să aibă o semnificație deosebită.
4. 4 Martie este, de regulă, o zi propice alegerii babei. Impactul meteorologic al zilei de 1 a trecut deja, iar soția s-a împăcat din nou cu gândul că nu a selectat moșul potrivit, când Irinel e liber de contract și Ilie Năstase se visează încă luând Wimbledonul cu un as administrat arbitrei pe gazonul principal. Apreciem 90% șanse pentru vreme frumoasă, plus precipitații locale neînsemnate. Nu rata ocazia de a-ți alege acum baba, e ofertă rară!
5. Pe 5 Martie apar primele semne ale înrăutățirii din nou a vremii. Asta pentru că soția a aflat ce i se pregătește de 8 Martie colegei pe care ea n-o suferă, dar o apreciază la superlativ Șeful. Tu, evident, nu te compari cu Șeful în nicio dimensiune și cardul tău e un pekinez pe lângă dobermanul lui excelent dotat și alimentat. Vreme închisă deci, cu mari posibilități de precipitații abundente, numai bune să te facă plouat ciuciulete. Amână baba pe altă dată! (citește continuarea în Academia Cațavencu)