De 25 de ani ea îmi face cu ochiul de pa rafturile magazinelor, iar eu o cumpăr cu ochii închiși, experimentând ori de câte ori găsesc o marcă nouă, un ambalaj mai fățos, o aromă ceva mai promovată.
Din nefericire, inexplicabil aș spune, după o repriză de autocritică ca la școala de Partid, am dezvoltat o pasiune identică și pentru comunicările celebre ale la fel de celebrilor cercetători. Ori britanici, ori americani, ori băștinași de-ai noștri, din popor. Pierd zeci de minute cintindu-le diversele studii, articole, iar când headline-urile băieților ăștia se întâlnesc cu bătrâna mea prietenă, cafea, dezastrul e ca și asugurat.
Zilele trecută, de pildă, îmi cad ochii, pe internet, pe un titlu cât toate zilele: ”Cafeaua – sănătate curată. Află cum te scapă de cancer, de constipație, cum te ajută la respirație și la inspirație”. Rad textul pe diagonală, cu duflertul la gură, să aflu dacă nu cumva au inventat ăștia și vreo marcă nouă, care să mă scape și de cele 20 de kile în plus făcute cadou de pandemie. Intru imediat în fibrilaţie și, pentru atenuare, dau fuga la primul hipermarket, episod sportiv în urma căruia m-am întors victorios cu o sacoşă plină ochi de, evident, cafea. Mi-am făcut una mare şi tare, pe măsura recomandărilor citite, care nu putea să meargă eficient decât cu revista presei online. Ulterior ultimelor noutăţi de la Guvern, Parlament, Poliție, Comitetul de Vaccinare, știrile zilei au ajuns tot la cafeaua binefăcătoare: „10 efecte negative ale consumului de cafea”.
Aoleu! De data asta, perfida licoare mi s-a revelat sub reala ei înfăţişare: o adevărată otravă şi, bănuiesc eu ca experimentat internaut român, unul dintre mijloacele utilizate de masoni pentru eradicarea populaţiei: generează acid, arde la stomac, dăruieşte colon iritabil şi gastrită, obstrucţionează digestia, oferind condiţii excelente pentru dezvoltarea cancerului nostru cel de toate zilele. Stresul indus, tensiunea ridicată, efectul laxativ, împiedicarea absorbţiei mineralelor şi alte numeroase nemernicii pe bază de cofeină sunt deja doar chestii minore, bifate în treacăt.
Am dat şi eu de pământ cu ceşcoiul din faţă şi-am aruncat pe geam maldărul de cafea cumpărat pe când eram prost, nu doar informat. Cum am putut să-mi închipui că o băutură introdusă cu perfidie orientală în ţărişoară ar putea cauza vreun bine organismului nostru dacic?! Mi-am explicat asta prin lipsa oricărui sistem de lectură a presei, ce m-a făcut să înghit baliverne odioase odată cu cafeaua ucigaşă. De-acum o să-mi aleg cu atenţie sursele informative, să nu mai ajung în situaţia de a mă otrăvi benevol şi pe banii mei.
Ca să-mi respect noua orientare, am rămas tot pe pagina de unde mi se revelaseră apocalipsele cofeinei. Ceva mai jos, titluri scrise anterior de acelaşi redactor feminin veneau cu precizări suplimentare: „Cafeaua este bună: Trei cești pe zi curăță arterele”; „Cafeaua: 5 lucruri pe care nu le ştiai. Descoperă totul despre licoarea energizantă!”; „Cum să faci o cafea excelentă acasă? Secretele unei băuturi perfecte”, şi alte câteva ce mă lămureau c-ar fi cazul să sar şi eu de pe balcon după proviziile eliminate.
Din păcate, cetăţeni neconsumatori de presă autohtonă fuseseră, ca buni români, mai iuţi de picior şi mână colecţionând prompt gunoiul aruncat de mine. Asta deşi gunoiul furnizat de alţii sub forma a pungi pline cu orice altceva decât cafea stă neatins şi mândru că s-a născut în România. (Citește întregul pamflet în Academia Cațavencu)