12.2 C
București
miercuri, 22 septembrie 2021

De la Moș Crăciun la Moș Gerilă și-napoi: Istoria romanțată a ”moșilor” de pe la noi…

În ultimele trei decenii scurse de la revenirea României în rândul țărilor care nu mai pitesc tradițiile pe după vișin când vine vorba de conotațiile lor religioase, amintirea tovarășului Gerilă, activistul Lunii Cadourilor, s-a estompat pe măsura trecerii timpului și a cimentării obiceiurile consumiste de sfârșit de an. Așa se face că azi, dacă întrebi pe bulevard cine a fost întâi, Moș Crăciun sau Tov. Gerilă, ori ești privit ca un extraterestru vorbitor de limbi galactice, ori te trezești pe cap cu un sectorist de la Locală, care te-ntreabă dacă ți-ai luat Rudotelul de dimineață. Puțini mai sunt interesați, în zilele noastre, de istoria autohtonă a ”Moșilor”, câtă vreme cultura ”Boșilor” e peste tot și te impregnează la tot pasul. Așadar…

Pe vremurile când Moş Gerilă era tot un Moş, dar roşul din obraji îi venea de la bunăstarea poporului iar cel de pe haine de la orientarea corect-politică a Partidului, copiii patriei şi, implicit, viitorul ei luminos primeau ceea ce meritau: pungi cu bomboane şi ciocolată, alţi Moşi sub formă de jucării, minunate trenuleţe cu vagoane frumos vopsite, aşa cum erau atunci şi noile vagoane CFR.

Vorbim de începuturile năvalnice ale viitorului Moş Nicolae Ceauşescu – când luase bani de la FMI şi Banca Mondială ca să construiască România comunistă precum o vedea el în ochii Tovarăşei.

Veneau târguri americane prin România, de unde ieşeam cu insigne şi broşuri fără să fim bănuiţi de relaţii indecente cu duşmanul de clasă, admiram cu ochii proprii rocile aduse de pe lună prin astronauţii yankei şi nimeni nu se gândea că aselenizarea fusese doar o filmare hollywoodiană. Adică, era încă sănătate mintală nu doar prin ţară, dar şi în Cabinetele principale ale neamului.

 
Problemele (inclusiv ale lui Moş Gerilă) au început să apară când Moş Nicolae s-a prins că nemernicii capitalişti vor înapoi banii împrumutaţi, de unde a înţeles el că nu făcuse nicio laie cu asemenea cămătari. Datoria era însă datorie, a întregului popor.

Să rămânem strict la situaţia tot mai ingrată a lui Moş Gerilă: dumnealui a fost, democratic, inclus printre datornicii ţării, plătind prin confiscarea bunătăţilor din sac – redirecţionate spre odraslele imperialiste, în contul datoriei. Moşul care le apărea, miraculos, copiilor în grădiniţe erau, de regulă, aleşi dintre tovarăşii cu răspundere în munca de Partid: secretari, activişti, propagandişti, miliţieni, securişti sau oricare cetăţean evidenţiat în întrecerea socialistă. De-o pildă, la noi în grădiniţă se cunoşteau gradele Tovarăşului Moş Gerilă şi faptul că dânsul purta costumul în virtutea relaţiei nevirtuoase cu tovarăşa educatoare. Însă asta era o chestie tacită, inclusiv pentru tovarăşa oficială a lui Moş Gerilă. Am rămas toţi cu amintiri frumoase, Moşul neapucând Epocile aurite când Moş Nicolae i-a golit, din necesităţi naţionale, sacul.

Moşii Gerilă de după ’80 au tras ponoasele, ei aterizând din Groenlanda purtând saci bine dotaţi cu Operele Tovarăşilor în loc de dulciurile care acum provocau carii şi dezvoltarea fizică necorespunzătoare a consumatorilor. Nutriţioniştii experţi, în frunte cu însuşi Tovarăşul, nu se gândiseră că bomboanele şi ciocolatele se puteau face şi ele din soia, iar turta dulce din peştele oceanic recomandat la fiecare masă. A fost o scăpare ce a condus la dispariţia venirilor lui Moş Gerilă, locul său fiind ocupat până la sfârşitul timpurilor (decembrie 1989) de Moşul diabetic şi genial din capul Statului. Nici paie pentru reni nu s-au mai găsit, recoltele nedate la export mergând către măgarii din unităţile agricole de Stat.

(Citește continuarea în Academia Cațavencu)

Ultima oră
Pe aceeași temă