23.5 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăCulturăVIDEO Expoziţia „Ion I.C. Brătianu - 156 de ani de la naştere”,...

VIDEO Expoziţia „Ion I.C. Brătianu – 156 de ani de la naştere”, deschisă până pe 30 octombrie

La vernisaj au luat cuvântul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, Nicolae Noica, director general al Bibliotecii Academiei Române, și ministrul finanțelor, Florin Cîțu. 

În discursul său, Răzvan Theodorescu a spus despre Ion I.C. Brătianu că a fost ”cel mai mare om de stat al românilor, din toate timpurile”. 

Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a declarat în discursul său, că a învățat de la americani că cei care au contribuit la nașterea națiunii se numesc ”părinții patriei”, iar Ion IC Brătianu ar trebui să poarte acest nume.

Expoziţia dedicată celebrului om politic şi prim-ministru, care a jucat un rol fundamental în realizarea Marii Unirii de la 1918 şi în dezvoltarea României moderne, reuneşte manuscrise, piese de arhivă şi corespondenţă, foi volante, precum şi un bogat material fotografic din colecţiile Bibliotecii Academiei Române şi Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Între piesele expuse se numără corespondenţă personală adresată tatălui şi mamei în perioada studiilor la Paris, corespondenţă diplomatică adresată Regelui Ferdinand şi unor oameni politici, memorii ale Reginei Maria, ale liberalului I.G. Duca, ale mamei sale, Pia Brătianu, şi ale surorii sale, Sabina, măritată Cantacuzino.

O atenţie specială este acordată documentelor de arhivă care reflectă atitudinea şi poziţia politicianului român în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris din 1919, cum sunt Programul Conferinţei, cu semnăturile autografe ale tuturor participanţilor, şi Notele luate de Ion Pillat la audierea lui Ion I.C. Brătianu în Comisia Afacerilor Româneşti, prezidată de André Tardieu, preşedintele Consiliului francez, cu privire la revendicările româneşti de la Conferinţa de Pace.

Ion (Ionel) I. C. Brătianu (1864-1927), lider al Partidului Naţional Liberal vreme de aproape două decenii, a fost o personalitate marcantă a politicii româneşti a secolului XX.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 – 30 octombrie 2020 şi poată fi vizitată în intervalul orar 10:00 – 14:00, cu programare la directie@biblacad.ro, cu cel puţin o zi înainte.

Vernisajul se va desfăşura cu respectarea tuturor normelor de protecţie anti Covid-19 în vigoare, în sală putând fi prezente maxim 20 de persoane.

Cele mai citite

USR cere Parlamentului să trimită Curtea de Conturi la RA-APPS

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a depus o solicitare către conducerea Camerei Deputaților pentru a trimite Curtea de Conturi la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului...

Cu grija zilei de mâine. Majorări salariale de 15-20%, scumpiri de aproape 40% în 2024

România se împarte în cei care nu reușesc să-și cumpere strictul necesar și să asigure pâinea pe masă familiei și cei care au indemnizații...

George Simion, președintele AUR, l-a suspendat pe vicepreședintele Marius Lulea

Deputatul George Simion, președintele AUR, a anunțat că-l suspendă pe Marius Lulea din funcția de prim-vicepreședinte al partidului, pe motiv că Lulea ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă