5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăCulturăViața și opera pictorului Nicolae Grigorescu, prezentate publicului britanic la Londra

Viața și opera pictorului Nicolae Grigorescu, prezentate publicului britanic la Londra

Scris și prezentat de dr. Tessa Dunlop, episodul care vorbește despre Grigorescu arată viața pictorului, tablourile sale, relația cu oamenii politici ai vremii (de la Mihail Kogălniceanu la Napoleon al III-lea) și îi consolidează comparația cu diverși pictori emblematici ai lumii.

Experimentata jurnalistă britanică Dunlop atrage publicul și prin expunerea în videoclip a pictorului român drept un bărbat chipeș, „un Orlando Bloom al secolului XIX”. Pe de altă parte, oamenii vor afla că Nicolae Grigorescu a fost ucenic în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, pictor de front, de icoane sau chiar de imagini murale, Mănăstirea Agapia din Moldova fiind expresia măiestriei pictorului iubitor al frumuseții vieții la țară pe care a imortalizat-o în tablouri unice. Vorbim despre „Atacul de la Smârdan”, „Vatră la Rucăr”, „Car cu boi”, icoane și picturi murale, care sunt doar câteva dintre lucrările ce vor fi arătate lumii în materialul video realizat de Storytailors și difuzat vineri, la ora 14.00 (ora României), pe pagina oficială de Facebook a reprezentanței ICR la Londra. Episodul va fi transmis simultan pe paginile oficiale Facebook ale Ministerului Culturii, Muzeului Național de Artă al României și ICR.

În cadrul proiectului inițiat de reprezentanța ICR la Londra, intitulat „Who is Romania”, au fost evocați până acum Ștefan cel Mare, Regina Maria a României și George Enescu. Primele trei episoade au înregistrat peste 300.000 de vizualizări și au fost preluate, între altele, de Clarence House – The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall, Daily Mail, BBC Kent, Royalty TV, History Hit, London Philharmonic Orchestra, Festivalul „George Enescu”.

ICR Londra continuă să prezinte publicului internațional personalități românești cu destine remarcabile prin seria unică de filme destinate platformelor social-media, cu scopul de a promova cultura română într-o manieră inovatoare.

Cele mai citite

Căpitanul lui Ipswich a refuzat să poarte banderola curcubeu! Explicația clubului și reacția publică

Sam Morsy, căpitanul echipei Ipswich Town, a ales să nu poarte banderola în culorile curcubeului, folosită pentru promovarea diversității în etapa recentă din Premier...

Rapid pregătește schimbări importante în echipă! Planurile pentru mercato-ul de iarnă

Viorel Moldovan anunță că Rapid plănuiește noi transferuri și schimbări tactice, incluzând mutarea lui Boupendza pe alt post. Președintele Rapidului, Viorel Moldovan, a dezvăluit că...

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...
Ultima oră
Pe aceeași temă