3.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăCulturăUngaria nu va participa la Eurovision 2020

Ungaria nu va participa la Eurovision 2020

Televiziunea publică, MTVA, nu a dorit să explice motivele retragerii care vine într-o perioadă în care discursul homofob ia amploare în Ungaria condusă de Viktor Orban.

Potrivit unor surse din televiziunea naţională citate de index.hu, Eurovision este considerat „prea gay” de guvernul de extremă dreapta.

Purtătorul de cuvânt al lui Orban a scris pe Twitter că articolul publicat de index.hu este fake news.

„Nu este neobişnuit ca membri ai EBU să ia o pauză în participarea. De la prima apariţie în 1994, Ungaria nu a fost prezentă în competiţie în opt ani. Sperăm să o primim înapoi curând în familia Eurovision”, a transmis European Broadcasting Union, organizaţia care coordonează concursul.

Ungaria a participat de 19 ori la Eurovision şi, de două ori, a încheiat concursul pe locul secund.

Postul public de televiziune a transmis că se va concentra să susţină „producţiile valoroase cu talente ale muzicii pop ungare”.

Ediţia din 2020 a Eurovision va fi a 65-a a concursului organizat de European Broadcasting Union, cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, şi va avea loc în luna mai, la Rotterdam, după ce anul acesta a fost câştigat de olandezul Duncan Laurence. Finala concursului este programată să aibă loc pe 16 mai 2020, pe Ahoy Arena.

Cele mai citite

David Coote, acuzat de implicare în pariuri sportive! „Sper că ai făcut cum am discutat”

Arbitrul britanic David Coote este investigat de Federația Engleză de Fotbal (FA) pentru presupuse influențe în pariuri sportive, după un schimb de mesaje controversat...

Keith Kellogg, numit de Donald Trump emisar pentru Ucraina şi Rusia

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat desemnarea generalului în rezervă Keith Kellogg ca emisar special pentru Ucraina și Rusia, semnalând o nouă...

Parlamentul Indiei, paralizat de controversa Adani: a doua zi consecutivă de suspendare

Parlamentul Indiei a fost suspendat pentru a doua zi consecutivă, pe fondul cererilor opoziției de a dezbate acuzațiile formulate de autoritățile americane împotriva miliardarului...
Ultima oră
Pe aceeași temă