Dacă eşti în vizită la Bruxelles, capitala Belgiei şi a Europei, şi mergi cu metroul, atunci când cobori la staţia Roodebeek, din cartierul Woluwé-Saint-Lambert, vei ieşi direct în strada Lola Bobesco. O străduţă scurtă, nici măcar un kilometru, în formă de semicerc, ce înconjoară din trei părţi complexul cultural Wolubilis.
Inaugurat în anul 2006, Wolubilis este un spaţiu multicultural ultramodern. El include un grandios
teatru – cu 500 de locuri -, o bibliotecă publică şi două librării „Cook & Book”, una dedicată cărţilor în general, cealaltă specializată pe benzi desenate, dar ambele combinând plăcerea lecturii cu cea a gastronomiei.
Complexul cultural găzduieşte, de asemenea, mai multe asociaţii culturale, cum ar fi „Şcoala de dans Alaeti” sau „Artoteca” (ce împrumută celor interesaţi, pe o perioadă de până la şase luni, operele unor artişti contemporani belgieni – picturi, sculpturi, fotografii), dar şi sociale, cum este „Ricochet”, ce se ocupă de organizarea de activităţi artistice sau de petrecere a timpului liber pentru persoane cu defi-
cienţe intelectuale.
Această asociaţie este prezidată de doamna Bernadette de Muelenaere,
soţia ghidului meu belgian, Philippe de Muelenaere, jurist de talie internaţională, fost vicepreşedinte al Comitetului Federal pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Finanţării Terorismului.
Vara, în piaţeta din interiorul complexului, botezată atât de frumos „Place du Temps Libre”, se desfăşoară concerte în aer liber şi pro-
iecţii de filme.
Revenind la strada Lola Bobesco, vizitatorul va fi intrigat de rezonanţa românească a acestui nume. O scurtă privire pe „wikipedia”
îi va confirma bănuiala.
Violeta („Lola”) Ana-Maria Bobescu s-a născut la Cra-
iova, pe 9 august 1921, fiind fiica lui Aurel Bobescu, profesor de muzică la Şcoala de Arte Frumoase „Cornetti” din Craiova, ulterior la liceele militare Mânăstirea Dealu şi Predeal şi fondatorul fanfarelor din aceste licee.
Aurel Bobescu a fost unul din cei cinci copii – toţi muzicieni – ai lui Aron Boba (1856-1915), fondatorul teatrului de operetă din România, în 1887 („Opereta Naţională”, în cadrul Teatrului „Teodorini” din
Craiova).
Copil supradotat, atent îndrumată, Lola Bobescu urcă pe scenă la vârsta de doar 6 ani şi cântă la vioară, acompaniată la pian de tatăl său.
Conştient de valoarea sa, Aurel Bobescu îşi trimite fiica la studii la Paris, cu sprijinul reginei Maria a României. Aici ea va urma Şcoala Normală de Muzică, între 1928 și 1935, şi Conservatorul, între 1931 și 1935. În plus, va lua lecţii particulare cu George Enescu, un prieten al familiei Bobescu, şi cu Jacques Thibaud.
În 1934, la doar 13 ani, se face cunoscută pe scena pariziană, interpretând la vioară, alături de orchestra Colonne, dirijată de Paul Paray, „Concerto roumain”, de Stan Golestan.
Va urma o carieră artistică prodigioasă, pe parcursul a peste 60 de ani, colaborând cu cele mai cunoscute orchestre simfonice din lume. Va concerta pe scenele Filarmonicelor din Berlin, Londra, Amsterdam, Geneva, Roma etc. Va participa la turnee în Mexic, Argentina, Japonia, China, Australia, Israel, Africa de Sud.
Lola Bobesco a fost o extraordinară interpretă a repertoriului clasic german, austriac şi italian (Bach,
Beethoven, Mozart, Schubert, Mendelssohn, Brahms, Vivaldi sau Viotti), dar şi a numeroaselor compoziţii ale unor compozitori francezi precum Jean-Marie Leclair, Lalo, Fauré, Pierné, Lekeu, Debussy, Marcel Delannoy… Cu nemuritoarele opere ale acestora a înregistrat mai multe discuri.
Deşi apreciată şi solicitată pentru concerte la nivel mondial, Lola Bobescu nu a uitat niciodată de unde a plecat şi se va întoarce în România comunistă de mai multe ori, concertând pe scenele filarmonicilor din Craiova, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Iaşi sau Timişoara.
În 1946 se stabilise în Belgia, ulterior primind şi cetăţenia belgiană. În 1958 a fondat grupul „Les Solistes de Bruxelles“, transformat ulterior în Orchestra Regală de Cameră a Valoniei, cu sediul la Liège, pe care o dirijează până în 1979. De asemenea, în 1990 va înfiinţa cvartetul de coarde ”Arte del Suono” din Bruxelles.
A fost profesoară de vioară la Conservatorul din capitala Belgiei şi va face parte din juriul concursului internaţional de muzică clasică „Reine Elisabeth de Belgique“ în 1971 şi în 1993.
S-a stins din viaţă la Sart lez Spa, un sătuc din Ardeni, pe 4 septembrie 2003, la vârsta de 82 de ani.
Lola Bobesco a fost considerată de Yehudi Menuhin „cea mai mare violonistă a secolului XX”.
În amintirea sa, strada ce înconjoară complexul cultural Wollubilis îi poartă numele, începând din iunie 2005, deoarece artista a locuit în cartierul Woluwé-Saint-Lambert, între 1962 şi 1976, şi a concertat mulţi ani la Castelul Malou din apropiere.
M-am plimbat şi eu pe acea stradă, mândru că poartă numele unei concitadine de-a mea, dar trist că în România (nici măcar în Craiova, oraşul unde s-a născut şi a copilărit) nimeni nu s-a gândit să imortalizeze numele celebrei artiste botezând o stradă după ea.
De menţionat şi faptul că, atunci când vizitezi celebrul Atomium din Bruxelles, echivalentul belgian al Turnului Eiffel din Paris, dacă eşti atent, vei observa pe un perete al uneia dintre cele nouă gigantice sfere (cea mai de sus!) o plăcuţă rotundă pe care scrie, în patru limbi (!):
„Această sferă este dedicată Lolei Bobescu.
Violonistă născută la Cra-
iova, România, în 1920, Lola Bobescu a participat la Concursul Muzical Eugene Ysaye, în 1937, după care s-a stabilit în Belgia.
În 1958 a fondat Orchestra Regală de Cameră a Valoniei, a cărei directoare va fi până în 1979. A participat cu multă energie la viaţa muzicală a Belgiei, până în ultima clipă a vieţii sale – s-a stins din viaţă în 2003”.
