Cel de-al şaptelea sezon s-a încheiat pe 19 ianuarie. „După şapte sezoane incredibile, «Ray Donovan» şi-a încheiat difuzarea la Showtime”, a transmis reţeaua într-un comunicat. „Suntem mândri că serialul s-a încheiat cu cifre de audienţă atât de mari şi într-o notă puternică. Le mulţumim lui Liev Schreiber, Jon Voight, showrunner-ului David Hollander şi întregii distribuţii şi echipe, din trecut şi din prezent, pentru munca depusă”.
În serial, Schreiber este fixeur pentru celebrităţi şi cei mai bogaţi oameni, mai întâi în Los Angeles, apoi la New York. Din distribuţie au mai făcut parte Eddie Marsan, Dash Mihok, Pooch Hall, Steven Bauer, Jon Voight şi Graham Rogers.
Serialul a fost creat de Ann Biderman. Producători executivi au fost David Hollander, Mark Gordon, Bryan Zuriff şi Lou Fusaro.
Schreiber a scris pe Instagram, după finalul sezonului şapte, că serialul este „în mâinile reţelei”.
„Ray Donovan” are 82 de episoade, fiind unul dintre cele mai longevive seriale Showtime de până acum. Între celelalte producţii se numără „Weeds”, „Homeland”, „Dexter” şi „Californication”.
„Ray Donovan” a primit şi zece nominalizări la Emmy, cu Hank Azaria premiat ca cel mai bun actor invitat în 2016 pentru rolul Ed Cochran.
Cel mai longeviv serial al Showtime este „Shameless”, care se va încheia după al 11-lea sezon, după cum a fost anunţat în ianuarie. „Homeland” se va încheia cu al optulea sezon, care va debuta în februarie.