0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăCulturăSculptorul Ioan Bolborea, acuzat de înșelăciune în realizarea unor monumente de Capitală

Sculptorul Ioan Bolborea, acuzat de înșelăciune în realizarea unor monumente de Capitală

Bolborea este acuzat că ar fi folosit materiale de calitate inferioară, care ar fi dus la deteriorarea lucrărilor, prejudiciul fiind estimat la aproape 18 milioane de lei, adică suma plătită pentru contracte.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au făcut, vineri, două percheziţii domiciliară în dosarul penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, care a produs consecinţe deosebit de grave (11 acte materiale).

„În fapt, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2005-2016, suspectul, în calitate de autor/artist, a încheiat mai multe contracte cu Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, prin care s-a angajat să realizeze mai multe monumente de for public, sculptură din material definitiv bronz, însă acesta ar fi urmărit executarea acestora din materiale de calitate inferioară, cauzând beneficiarului un prejudiciu în valoare totală de aproape 18.000.000 lei, reprezentând sumele plătite prin aceste contracte”, precizează, sâmbătă, Poliţia Capitalei.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost identificate mai multe bunuri de valoare probatorie, printre care o statuetă ce reprezintă „Lupa Capitolina” (Lupoaica), mai multe componente ale unor ansambluri statutare, statuete tip machetă, care au fost ridicate în vederea expertizării, precum şi mai multe înscrisuri şi sume de bani în lei şi euro, toate ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Bolborea a fost condus la audieri la sediul Serviciului Investigaţii Criminale, cercetările fiind continuate de poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă