5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăCulturăRotonda Scriitoarelor, expoziție MNLR în București Mall Vitan, între 8 și 31...

Rotonda Scriitoarelor, expoziție MNLR în București Mall Vitan, între 8 și 31 martie

Începând cu 8 martie, organizatorii deschid rotonda pentru a împărtăși poveștile autoarelor cunoscute sau mai puțin cunoscute publicului larg, care au scris și s-au remarcat prin articole în ziarele și revistele vremii, prin volume de poeme, proză sau de memorialistică, dar și prin modul lor de a lupta cu prejudecățile timpului și de a susține, din afara sau din interiorul țării, de pe Quai de Bourbon sau de la Palatul Brâncovenesc din Mogoșoaia, accesul la educație, precum și cauzele identității naționale.

Expoziția vă propune 17 personalități feminine, reprezentate prin intermediul fotografiilor din arhiva muzeului și prin câteva linii biografice. Fiecare panou expozițional redă, prin scanarea codurilor QR, înregistrări video ale unor fragmente literare citite de echipa proiectului și filmate în cadrul expoziției de bază a MNLR Crețulescu.

Fie că vorbim despre cea dintâi ziaristă sau despre prima femeie din România cu doctorat în filosofie, obținut la Sorbona, sau despre pianista care l-a însoțit pe George Enescu în concertele sale, despre scriitoarele din anturajul Casei Regale, personalități din exil, premiate de Academia Franceză, traducătoare, jurnaliste radio, critici literari sau feministe militante pentru dreptul femeilor la educație și la vot, toate portretele pe care vi le propunem surprind perspective diferite în ceea ce privește convingerile, opțiunile literare sau estetice.

Poveștile vieții scriitoarelor sunt însoțite, în unele cazuri, de mici dedicații literare sau de portretele realizate de copiii acestora, precum este fragmentul scris de Virginia Gruber și dedicat mamei sale, Veronica Micle: „Mama a fost plină de viaţă, plină de farmec, frumoasă, doamnă perfectă şi avea o voce superbă. În societatea aleasă pe care o vizita (…) făcea umbră întotdeauna în jurul celorlalte femei.”

Titlul expoziției face trimitere la rotonda dedicată celor mai reprezentative voci feminine din literatura română, aflată în cadrul expoziției de bază a MNLR (Strada Nicolae Crețulescu 8), unde vizitatorii pot experimenta sistemul interactiv pe bază de senzori de mișcare al vitrinei centrale, care activează, printr-o simplă trecere a mâinii deasupra vitrinei, înregistrări audio ale unor poeme, fragmente de jurnal sau scurte interviuri.

Expoziția Rotonda scriitoarelor va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii martie, la etajul I din București Mall Vitan (Calea Vitan 55-59), de luni până duminică, în intervalul 10.00 – 21.00.

Cele mai citite

Industria manufacturieră din România, în scădere, pentru a cincea lună consecutiv

Managerii din industrie indică o cerere slabă, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, ca fiind principalul factor al scăderii Datele raportate de...

Gaudeamus 2024, o celebrare a cărții la sfârșit de an

Președintele de onoare al acestei ediții este scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția a 31-a, debutează miercuri, 4 decembrie,...
00:01:54

VIDEO. Momentul în care preşedintele Yoon Suk Yeol a declarat legea marţială

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a declarat marți legea marțială, acuzând opoziția că reprezintă „forțe anti-statale” și justificând decizia prin necesitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă