Este un autor multivalent, realizator de benzi desenate istorice, de aventuri și science-fiction, apreciat de două generații de cititori ai revistelor pentru copii din perioada socialistă.
Domnule Puiu Manu, cititori din trei generaţii vă consideră un adevărat campion al ilustraţiei de carte şi al benzilor desenate.
Eu nu mi-am făcut decât datoria, răspunzând comenzilor primite de la editori. Mi-a plăcut foarte mult să desenez, nici azi nu pot să stau o zi fără să lucrez la planşeta de desen.
Campion oficial am fost la schi şi la yachting. Ca grafician puteam să colaborez cu diverse instituţii, fiind plătit prin Fondul Plastic la acea vreme, lucru care mi-a permis să nu fiu angajat, deci să am timp pentru a face mult sport.
Am fost în lotul naţional de yachting, luând parte la diverse competiţii internaţionale, şi chiar am fost campion naţional, am câştigat competiţii internaţionale – am prins un loc trei într-o mare competiţie la Warnemunde – la Marea Baltică – unde a concurat elita yachting-ului european. Eu eram outsider, până şi barca am împrumutat-o de la organizatori. Au tot scris ăia apoi o lună despre mine…
Am practicat şi schiul, din copilărie. Când eram student la Academia de Studii Comerciale am făcut parte din clubul sportiv al facultăţii, ocazie cu care am participat la campionatele naţionale universitare de schi (1948), unde am ocupat locul doi la coborâre. Cât am fost la Dinamo, în perioada cantonamentelor de iarnă, instruiam la schi echipele din diverse discipline.
Cu acest microb al schiului am rămas până în zilele noastre. Până acum 4-5 ani mă întâlneam cu vechi prieteni din sport, care veneau din Franţa, Germania, America şi România, la o staţiune din Alpii francezi, La Plagne, unde timp de o săptămână schiam pe nişte pârtii superbe şi ne aminteam de tinereţe.
Când s-a născut artistul Puiu Manu, la propriu şi la figurat?
M-am născut în Bucureşti, la data de 14 septembrie 1928. Tata m-a descoperit ca artist. Cred că aveam vreo patru ani şi, impresionat de ce văzusem la circ, am desenat un clown atât de veridic, că tata m-a luat în braţe şi a spus: „Puiule, tu pictor o să te faci!”.
La şcoală desenam toată ziua tancuri şi avioane – era război… Copiilor le plăcea ce făceam, dar profesorul de desen îmi confisca desenele, pentru că nu făceam pătrăţelele de la tablă…
Aşadar, am urmat o şcoală şi un liceu ca toţi copiii, iar armata am făcut-o ca sportiv, făcând parte din clubul Dinamo, la secţia de canotaj-yachting.
Între anii 1951- 1956 am studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, absolvind secţia de pictură monumentală. Am făcut şi doi ani de grafică cu profesorul Ivancenco, înainte de a ajunge la secţia pe care am absolvit-o. Pictura monumentală m-a influenţat în grafica ce o făceam pentru BD. Se punea mare accent pe desenul cu mişcări dinamice. În paranteză fie spus, la această secţie erau trimişi cei care stăpâneau bine desenul.
Iar în ultimii 10 ani aţi ilustrat scenarii BD scrise de doi profesori universitari cu talent narativ, Marius Leştaru şi Adrian Cioroianu.
Pe amândoi i-am cunoscut la Salonul Internaţional al Benzii Desenate de la Constanţa. Mi-au spus că le-am fermecat copilăria cu benzile desenate de mine, ne-am împrietenit şi, văzându-i atât de pasionaţi, le-am propus să-mi scrie scenarii.
Marius Leştaru l-a reînviat pe celebrul detectiv socialist Dim Dunăreanu în paginile albumului Dim – Sarabandă în golful Aden, brodând pe un subiect care e de actualitate şi acum, piraţii somalezi care atacă navele comerciale din Oceanul Indian.
Apoi, foarte pasionat de istorie, are acasă o bibliotecă uriaşă de cărţi despre istoria României, a scris povestea unui haiduc viteaz din Ţara Românească, Ioniţă Tunsu. Albumul s-a bucurat de mare succes, fiind editat de redacţia fostei reviste HAC în câteva mii de exemplare.
În fine, în ultimii ani am lucrat cu Marius la o serie de povestiri istorice care readuc în atenţia publicului episoade mai puţin cunoscute din istoria ţării noastre. Pentru a le face cât mai veridice ne-am documentat temeinic, inclusiv mergând pe urmele personajelor istorice la Constanţa, Cernavodă, Adamclisi, Pietroasele, Şelimbăr, Cârţişoara sau la mânăstirea Stăneşti, unde a fost îngropat Stroe Buzescu. Aceste povestiri au apărut în paginile revistei Cutezătorii, sub titlul generic „Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate”, inspirat de emisiunea de la televizor a domnului Adrian Cioroianu.
Aţi colaborat şi cu distinsul profesor la o serie de benzi desenate
Da. Sincer să fiu, mă aşteptam să scrie un scenariu istoric. Dar, într-o seară, eram mai mulţi prieteni la mine acasă şi tocmai discutam că nu există un adevărat supererou românesc. Adrian Cioroianu a început să descrie cum ar trebui să arate un astfel de personaj şi eu l-am îndemnat să scriu un scenariu. După vreo 2-3 săptămâni m-am trezit cu scenariul detaliat în căsuţa poştală a calculatorului meu.
Nici eu nu m-am lăsat mai prejos şi într-un an de zile am desenat tot albumul, în culori, care a fost publicat în 2016 sub titlul Căpitanul Ro – Război în inima Europei.
Iar în aceste zile lucrez la culorile ultimelor planşe din volumul II al seriei aventurilor Căpitanului Ro.
Anul trecut prietenii v-au aniversat frumoasa vârstă de 90 de ani. Pentru unii vârsta de 90 de ani ar fi un prilej de bilanţ. Dumneavoastră, dimpotrivă, vă faceţi planuri de viitor.
Sigur că da. Aşa cum v-am spus, eu nu pot să stau degeaba o zi întreagă şi să nu lucrez. Sper ca în toamnă să apară albumul BD „Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate”. Domnul Nicolae Pepene, directorul Muzeul de Istorie din Braşov mi-a propus să organizăm o mare expoziţie personală retrospectivă în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice de acolo. Aş dori ca tot în toamnă să merg şi la Comic Con la Cluj.
Cu domnul Adrian Cioroianu trebuie să găsim un editor pentru al doilea album din seria aventurilor Căpitanului Ro.
