Genovés (Valencia, 1930), a murit la un spital din Madrid înconjurat de familie şi de fiinţele sale dragi. El a lucrat până în urmă cu câteva zile la o expoziţie pe care urma să o inaugureze.
Cariera sa a fost legată încă de la început de angajamentul politic şi social, Juan Genovés fiind pictorul spaniol cu o mare proiecţie pe plan internaţional.
„El Abrazo” (Îmbrăţişarea), opera sa cea mai cunoscută, este simbol al concordiei în epoca Tranziţiei, prin chemarea sa la reconciliere a tuturor spaniolilor.
Genovés a crezut întotdeauna în puterea transformatoare a artei, iar personalitatea lui a fost marcat de o energie creativă inepuizabilă.
El a făcut parte de colectivităţi de mare însemnătate culturală în Spania post-războiul civil: Los Siete (1949), Parpallós (1956) şi Hondo (1960).
Lucrările lui Genovés se regăsesc în colecţiile muzeelor din întreaga lume, precum MOMA, Guggenheim din New York, The Art Institute of Chicago, IVAM, Galeria Nazionale d’Arte Moderna din Roma, sau Muzeul Reina Sofía.
El a fost recompensat cu Premiul Naţional de Arte Plastice (1984) şi cu Medalia de Aur pentru Cultură şi Artă (2005), printre alte numeroase premii.