Înregistrat la Palatul Tinerimea Română, concertul, dirijat de maestrul Cristian Mandeal, va cuprinde trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri, Serenada Română şi Dans Ţărănesc pentru violoncel şi orchestră de Constantin Dimitrescu (solist Ştefan Cazacu), Balada pentru vioară şi orchestră de Ciprian Porumbescu (solist Alexandru Tomescu), Jocuri româneşti de Sabin Păutza şi Simfonia a II-a în Re major, op. 36, de Ludwig van Beethoven, se arată într-un comunicat.
Concertul va fi difuzat pe 30 noiembrie, începând cu ora 19,00, la adresa https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana.
Evenimentul este organizat de Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la Bucureşti şi al Ambasadei României la Berlin.
Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008, la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, într-un program artistic şi educaţional sprijinit de Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov” şi Lanto Communication.