Personajele din spectacolele OCC, cu măști și costume impresionante, îi așteaptă pe micii spectatori cu momente artistice și povești interesante. Mai mult, cei dornici să își demonstreze creativitatea, sunt așteptați la Atelierele de Confecționat sau Pictat Măști Venețiene. Atmosfera de Carnaval va domina serile de 14 și 15 februarie, iar măștile vor fi prezențe obișnuite în foaier, pe scenele și culoarele instituției care se vor transforma pentru spectatorii prezenți într-o adevărată Veneție.
Albă ca Zăpada și cei 7 pitici colorați revin pe Scena Mare
Din 15 februarie, publicul este așteptat la spectacolul de balet ,,Albă ca Zăpada”, în regia și coregrafia celebrei balerine Corina Dumitrescu, adaptare după capodopera literară a Fraților Grimm. Albă ca Zăpada, cei șapte pitici ai săi, Prințul și Mama Vitregă vin la Opera Comică pentru Copii să-și spună povestea în pași de dans, pe muzica semnată de compozitorul Cornel Trăilescu. Condamnată de mama sa vitregă pentru că era mai frumoasă, Albă ca Zăpada reușește să fugă în pădure și să depășească, cu ajutorul prietenilor săi, toate obstacolele apărute în calea lor.
Cei mici, împreună cu familiile lor, sunt așteptați să se alăture aventurii Albei ca Zăpada în weekendurile 15 – 16 și 22 – 23 februarie, într-una dintre cele 4 reprezentații programate.
OCC pregătește o nouă surpriză pentru luna martie
Luna martie aduce o nouă premieră în Sala Mare, la Opera Comică pentru Copii. Opera „Cenușăreasa”, compusă de Gioachino Rossini, este adaptată și pusă în scenă de regizorul Cristian Mihăilescu, autorul celor mai de succes spectacole ale Operei Comice pentru Copii. Publicul este așteptat la avanpremieră, pe 6 martie, de la ora 18:30, iar la premieră pe 7 martie, de la ora 17:00, și 8 martie, de la ora 11:00. Spectacolul are programate încă 4 reprezentații în luna martie .
Biletele pentru toate spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt disponibile în rețeaua bilete.ro și la casa de bilete a instituției.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate, cât şi prin diverse proiecte conexe.
Biroul de Presă, Opera Comică pentru Copii
occ.revista@gmail.com
0751.186.008