Proiectul digital „Teatrul în vremuri de pandemie”, care cuprinde o serie de trei înregistrări video susținute de criticul de teatru George Banu, aduce în atenția publicului un subiect foarte dezbătut în această perioadă: artele spectacolului în vremuri de pandemie. Tema este însă abordată de profesorul George Banu, specialist conectat cu cele mai importante scene culturale europene, astfel că publicul va putea urmări expunerea viziunii inedite față de reîntoarcerea măștii în spațiul cotidian, atât în calitate de element de protecție, cât și ca simbol al dramaturgiei.
Cele trei episoade ale proiectului vor fi distribuite, în exclusivitate, pe canalele de comunicare ale ICR Bruxelles, în perioada 7 august – 2 septembrie, și vor ilustra modul în care teatrul se raportează la trei teme distincte, în contextul actual.
În cadrul primului episod, care va fi prezentat vineri, 7 august, este abordată relația dintre teatru și mască. De la origini, de la greci, teatrul este indisociabil de mască, fie ea tragică sau comică. Ele, împreună, l-au definit și servit ca emblemă. Apoi, masca se constituie în instrument de joc cultivat de către actorii italieni de commedia dell’arte care, grație ei, au instituit o adevărată galerie de tipuri umane: Arlechino, Pantalone, Brighella. Masca a fost o unealtă, dar și o metaforă a teatrului ca exercițiu înșelător și iluzoriu. Progresiv, masca va dispărea, permițând identităților individuale să se expună, dar referința la ea persistă și confirmă adagiul shakespearian conform căruia „lumea e o scenă” și fiecare, adoptând-o, își joacă rolul. Masca e, pe de altă parte, un instrument privilegiat, indisociabil de teatrul oriental, japonez sau balinez, care a inspirat numeroși artiști moderni ca Giorgio Strehler sau Ariane Mnoiuchkine. După vechile modele de mască, astăzi în general abandonate, uitate, asistăm la o „reîntoarcere” a măștii, pe scena umanității.
Teatrul și orașul este tema celei de-a doua conferințe, susținută de profesorul George Banu miercuri, 19 august, în care sunt analizate valențele teatrului ca artă urbană, indisociabil legat de oraș. Unde se situează teatrele, în funcție de epoci și de statutul său, e o interogație ce implică răspunsul la relația cu puterea și modurile ei de intervenție. Teatrul și-a modificat amplasamentul în secolul XX și s-a dispersat în locuri marginale sau a investit edificii neteatrale. Metamorfozele sale sunt strict asociate acestei explorări a resurselor urbane de către marii regizori ce au lucrat pe parcursul secolului trecut, de la Max Reinhardt la Salzburg până la Jean Vilar la Avignon sau Ariane Mnouchkine la Cartuseria din Vincennes. Teatrul și-a părăsit edificiul său pentru a se manifesta în locuri abandonate pe care le-a reciclat sau în locuri secrete, private, în apartamente și adăposturi improvizate. După aceste expediții extra muros, el a revenit și s-a reconciliat cu vechile săli „roșu și aur”, care au fost leagănul teatrului european.
Cea de-a treia conferință, care va fi prezentată de ICR Bruxelles miercuri, 2 septembrie, abordează o temă definitorie a artelor în general.
„Teatrul este o artă a împărtășirii și a comunității, a schimbului uman, aici și acum. În aceste vremuri, el este atins în însăși rațiunea sa de a fi. Încerc să vă restitui gustul pentru teatru, astăzi, când adunările sunt sever cenzurate și sălile rămân închise. Teatrul a făcut din mască instrumentul și emblema sa. Masca permite reprezentarea celuilalt, dublul individului viu. Masca ne trimite la teatru, dar și la frumusețea sculpturii artizanale. Masca ne place, pentru că ea ascunde și dezvăluie”, mărturisește George Banu. El adaugă că, de-a lungul timpului, teatrul a început prin a se manifesta în aer liber, în Grecia, apoi a invadat orașele și a sfârșit prin a-și crea un loc propriu. ”Dar, astăzi, el cuprinde și alte spații și, adesea, îmi place să pornesc să le descopăr. Teatrul este o artă a prezentului și de aceea încearcă să descopere și să dezvăluie spiritul vremurilor. Spiritul vremurilor care îi oferă posibilitatea de a comunica cu un public prezent, de a împărtăși cu el neliniștile și bucuriile sale. Iată de ce iubesc și frecventez teatrul. Aștept reîntâlnirea cu el”, conchide profesorul.
George Banu este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle și eseist de reputație mondială. În 1974, s-a stabilit în Franța unde și-a continuat cariera universitară începută în România. Este președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și Doctor Honoris Causa al mai multor universități europene. A publicat numeroase cărți și eseuri despre regizori europeni, în special Peter Brook, Kl. Michael Grüber, Giorgio Strehler, Antoine Vitez, Ariane Mnouchkine. Este autorul unei trilogii în jurul teatrului și picturii: „Le Rideau”, „L’Homme de dos” și „Nocturnes” (ed. Adam Biro) și a unei alte trilogii care reunește „L’Oubli”, „Le Repos” și „La Nuit” (Les Solitaires intempestifs). Opera sa „Le Rouge et or” (ed. Flammarion / Rizzoli) este o carte de referință pentru poetica teatrului italian. El a dedicat un eseu intitulat „Notre théâtre, La Cerisaie” (ed. Actes Sud) capodoperei lui Cehov și altul teatrului japonez, „L’acteur qui ne revient pas” (éd. Gallimard). A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru din Franța. Textele sale sunt traduse în italiană, germană, spaniolă, rusă, română, maghiară, slovacă.
