Muzica românească tradițională îmbinată cu sonorități moderne face ca mesajul și esența folclorului nostru să fie transpuse într-un limbaj universal. Marius Mihalache, muzicianul care a reușit să confere țambalului valențe, subtilități și rezonanțe incredibile, rivalizând cu sonoritățile specifice muzicii clasice, va fi acompaniat pe scenă de Arabela Nicolau (voce), Marius Gagiu (flaut, caval) și Lorin Mihalache (tobe).
Cariera artistului Marius Mihalache confirmă încă o dată faptul că talentul nu cunoaște granițe. La 10 ani, câștigă primul său premiu la Atena, în Grecia, iar la 17 ani interpretează la țambal Rahmaninov, Chopin, Schumann, Schubert și Mozart, stârnind mii de aplauze la Scala din Milano. Urmează întâlnirea cu cel care-i va fi mentor, renumitul artist Chick Corea, și i se oferă ocazia de a cânta în deschiderea unor concerte ale acestuia. Înregistrează alături de Gloria Gaynor și Nina Simone. De asemenea, are o serie de colaborări cu Ovidiu Lipan Țăndărică, Steve Vai și Kitaro, dar și cu alți artiști recunoscuți pe plan internațional.
Concertul „Săftița“ se desfășoară astăzi, de la ora 21.00, la Teatrul Național București, în Amfiteatru, pe terasă.