Lucian Pintilie (al treilea de la stânga) la un eveniment al Casei Regale

Marele regizor Lucian Pintilie, vânat de Securitate încă din facultate

O nouă adeverință eliberată de CNSAS și făcută publică pe 8 ianuarie atestă faptul că regiorul român a fost urmărit de poliția politică încă din primii ani de facultate

Cristi Ciuperca 0 comentarii

Actualizat: 14.01.2018 - 20:44

 O nouă adeverință eliberată de CNSAS și făcută publică pe 8 ianuarie atestă faptul că regiorul român a fost urmărit de poliția politică încă din primii ani de facultate și, după scandalurile care aveau să-l trimită în exil, a fost luat în studiu de SIE, prelucrare informativă atestată până în 1986

 

Regizorul Lucian Pintilie, urmărit de securitatea comunistă în perioada 1958-1976, a dat dovadă de “manifestări dușmănoase”, “diversiune ideologică”, viziuni regizorale tendențioase și idei contrarevoluționare, atitudine cu care a atras atenția organelor de represiune încă din vremea facultății și pentru care a fost îndepărtat, mai târziu, dintr-o serie de instituții la care fusese angajat, precum Teatrul Armatei (Nottara) sau Televiziunea Română. “În 1970 am fost denunţat, împreună cu un coleg, pentru vina de a fi provocat apariţia unui „fenomen de antipatriotism în filmul românesc“. Oricine ştie în România ce a însemnat un asemenea denunţ”, spunea cândva faimosul regizor, autor a nenumărate montări de teatru legendare și al câtorva capodopere cinematografice, printre care “Reconstituirea”, “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Balanța” sau “După-amiaza unui torționar”.

Este cunoscută publicului român famioasa decizie care a urmat denunțului din 1970, interdicția de a lucra în România, care avea să-l ducă pe regizorul român în exil, la Paris, unde trăiește începând din 1973. S-a întors în țară abia la bătrîneţe, “după un lung vagabondaj prin teatrele lumii” – așa cum avea să spună, și locuiește uneori în casa sa de pe malul lacului Băneasa.

Trecutul, însă, i-a mai rezervat câteva surprize. O nouă adeverință, eliberată în octombrie 2017  și făcută publică în ianuarie anul acesta de CNSAS “având în vedere calitatea domnului Lucian Pintilie de director în cadrul Ministerului Culturii și al Patrimoniului Național – Studioul de Creație Cinematografică București” sugerează că securitatea comunistă l-a urmărit pas cu pas încă din momentul în care Lucian Pintilie a venit la facultate în București. Ostilitatea lui față de ideile revoluționare, - care avea să devină incriminatorie și descrisă în acești termeni în dosarul informativ fond de rețea R20885 (cotă a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securiății) – a fost remarcată de autorități încă din 1952, pe când tânărul artist, pe atunci în vârstă de doar 19 de ani, era student în anul II la Institutul de Teatru din București. Pentru reabilitare, i s-a propus să colaboreze cu Securitatea pentru acoperirea informativă a Institutului de Teatru.

De altfel, organele de securitate au avut această intenție și mai târziu, în 1966, un an în care Lucian Pintilie fusese luat în studiu în vederea recrutării și în care a fost contactat încă o dată de agenții statului. Rezultatele acestor discuții nu sunt consemnate, ci doar sugerate de persecuția și derapajele de mai târziu. Rebeliunea din studenție devenise deja un punct de vedere în 1958, când tânărul regizor se angajase la Teatrul Nottara, numit pe atunci Teatrul Armatei, și avea și o colaborare la Televiziunea Română. Un punct de vedere care avea să-l descalifice și să fie îndepărtat din ambele posturi.

În 1961, când Lucian Pintilie avea primele spectacole la Teatrul Bulandra, era deja suspect de diversiune ideologică și activitate contra-revoluționară, tensiune care s-a agravat până la celebrul scandal care avea să se consemneze zece ani mai târziu, în 1971, când regizorul a avut o serie de “comentarii ostile” față de scoaterea din repertoriul Teatrului Bulandra a spectacolului “Revizorul”, pe care oricum îl “montase într-o viziune regizorală tendențioasă” și tocmai de aceea a fost interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație. De altfel, ”Revizorul” avea să fie ultimul spectacol montat de Lucian Pintilie în România. Tot în acest timp, Lucian Pintilie se remarcase și în regia de film, cu două lungmetraje semnate până în 1970: “Duminică la ora 6”, filmul cu care a debutat în cinema în 1965, și “Reconstituirea”, o producție din 1968, ecranizarea unei cărți de Horia Pătrașcu, avându-i pe Vladimir Găitan și George Mihăiță în rolurile principale.

Lucian Pintilie are doar zece lungmetraje în cinci decenii de carieră. În parte pentru că un ritm genetic de maturizare artistică i-au impus această cadență. Dar mai ales pentru că, vreme de 20 de ani, nu a avut voie să facă film în România. “Ştiţi câte filme a făcut în cei 20 de ani de suspendare a mea regizorul care m-a denunţat lui Ceauşescu? În afara „filmului“cu execuţia lui Ceauşescu la care participase, sunt 38 de filme. Repet întrebarea: Ştiţi câte filme a făcut regizorul care l-a denunţat pe Pintilie lui Ceauşescu? Răspunsul meu e mereu acelaşi, invariabil. 38 de filme”, declara Lucian Pintilie într-un interviu acordat presei române în 2013. Stabilit la Paris după fuga din țară, Lucian Pintilie a devenit subiect în notele informative ale SIE, potrivit dosarului SIA37989. Aflat la o reuniune privind schimburile culturale, regizorul – care oricum ținea legătura cu anumiți transfugi români - a făcut o serie de considerații ostile cu privire la climatul cultural din țară.

De asemenea, Lucian Pintilie este și titularul dosarului fond informativ nr I 235, care conține documente din perioada 1980-1986, când, a recidivat cu diverse atitudini ostile, în special față de solicitările de a aduce modificări filmului “De ce trag clopotele, Mitică?”. Producția, finalizată în 1981, pe un scenariu ce mixa mai multe texte semnate de Ion Luca Caragiale, a fost interzisă prin ordin personal de Nicolae Ceaușescu și a fost lansată în România abia în 1990. "Privesc dupa 20 de ani în urma mea. Praf și pulbere s-a ales de toate scenariile, proiectele mele, omagiind cultura românească. Fiecare an, o bornă, o troiță, o lumânare, un film înmormântat. Tarvelling macabru. Lumânări care apar și dispar din cadru - "Ciuleandra", "Domnișoara Cristina", "Jocul ielelor"... Imaginați-vă, rogu-vă, toate aceste filme existând. Acum puneți-le laolaltă, bobină cu bobină, și dați-le foc. Priviți calm acest incendiu de capodopere posibile, vesel foc carnavalesc. Să nu întrebați: Cine raspunde? Căci nimeni nu răspunde! Esența principiului carnavalesc constă în abolirea oricărei responsabilități. Iar noi trăim într-o stare de carnaval perpetuu”, spunea Lucian Pintilie în 1990, la premiera filmului ținut în beciurile de la Casa Scânteii vreme de 10 ani.

Comentarii

loading...