„În familie“ e locul în care nu doar lași copiii să se distreze și să se facă și mai deștepți și mai sociabili decât erau deja, dar poți să participi împreună cu ei la unele activități la care o să-ți fie greu să nu intri în competiție. Aventurile se desfășoară sâmbătă și duminică, până la începerea filmelor. La Marele Picnic, în această vară, vor avea loc activități destinate atât celor mari, cât și celor mici.
Iată cam ce se va întâmpla aici, respectiv: Atelier de slime, Curs de împrietenire cu natura alături de Cercetașii României, Ateliere de lectură, Tururi de birdwatching, spațiu de joacă pop-up polisenzorial. Apoi, pentru că vrei să te miști, dar nu să rămâi fără suflu, și pentru că nu e nimic mai amuzant decât să-ți redescoperi latura aventuroasă în cel mai safe context, ai la dispoziție Waterboarding-Stand Up pe Lacul Mogoșoaia și alte încercări care îți pun curajul la încercare.
La Mica Scenă vor veni să citească jurnaliști și autori contemporani, scenariști și prieteni ai festivalului, dar și temerari vorbitori, gata să își trăiască cele 15 minute de celebritate.
Festivalul pune la dispoziție Cea mai lungă masă de picnic, cu multe aventuri culinare.
La capitolul muzică vei avea parte de funk și energie, DJ și concert la ceas de seară și să nu uităm de ce ne-am adunat: filme scurte și foarte scurte, amuzante și foarte amuzante, profunde și teribil de profunde, diafane și mai puțin diafane, filme care te incită, te invită, te implică.