Personajele principale ale naraţiunii sunt, alături de profesor, elevii Daniela şi Alexandru, robotul Ştiu-tot-fac-tot şi căţelul Petrache.
Cartea se deschide cu descrierea unei case a viitorului, în care toate sarcinile menajere sunt efectuate de roboţi din familia… Felix.
Urmează apoi o vizită la „fabrica robotizată de fabricat roboţi”, unde se inventează şi asamblează tot felul de roboţi utilitari, inclusiv „roboţi-legători de şireturi” (care copil nu şi-ar dori un astfel de robot acasă?).
Cum „fără calculator, copii, viaţa ar fi acum de neconceput”, urmează o scurtă istorie a acestora şi a rolului lor în ziua de azi şi mai ales în cea de mâine.
Apoi profesorul Inventicus le explică copiilor despre energia eoliană, dar şi cea nucleară, îi duce la doctor şi, pentru că tot erau în vacanţă, îi duce la ţară şi apoi la mare, unde le explică – pe înţelesul lor – funcţionarea Soarelui şi a atmosferei.
După care cei trei se îmbarcă la bordul minisubmarinului Meduza şi străbat mări şi oceane. Profesorul Inventicus nu uită însă de cititorii săi şi le trimite „scrisori din Oceanul Planetar” în care le povesteşte în detaliu călătoria subacvatică şi minunăţiile pe care le întâlnesc în cale, inclusiv despre bravii tehnobiologi din Kenya.
După călătoria subacvatică urmează una subterană şi copiii află despre exploatările miniere, în care, evident, lucrează numai roboţi şi bacterii, iar minerii doar apasă pe butoane.
În fine, ultima călătorie a eroilor noştri va fi în spaţiu, pe staţia orbitală „Jules Verne”, unde lucrează Liza, mătuşa copiilor. Aici se vor juca în imponderabilitate, vor admira frumoasa privelişte a teritoriului României şi vor afla multe şi interesante lucruri despre aceste microuzine, microlaboratoare farmaceutice şi microferme hidroponice care sunt – în lumea imaginară a naratorului – staţiile spaţiale.
Povestea poveştii
Povestea din spatele acestor poveşti este următoarea. La mijlocul anilor ‘80, redactorul-şef al revistei Luminiţa îi propune lui Alexandru Mironov, pe atunci redactor la Ştiinţă şi Tehnică, să scrie articole pentru pagina „Enciclopedia L”. Mironov va susţine rubrica „Profesii ale viitorului” („Alchimiştii anului 2001”, „Eu am să fiu energetician” etc.) iar articolele sale sunt ilustrate de Burschi Gruder, colaborator veteran al Luminiţei.
În momentul în care s-a strâns suficient de mult material, Alexandru Mironov rescrie textele, pentru a le da o continuitate, şi le propune Editurii Ion Creangă, care le va publica, sub titlul „Întâmplări din Mileniul III”, în 1989. Volumul este bogat ilustrat, în culori, de către Burschi Gruder.
Cartea se va bucura de mult succes în rândul micilor cititori şi al părinţilor acestora, Mironov nedezminţindu-şi talentele de popularizator, iar Burschi semnând aici unele dintre cele mai inspirate desene ale sale.
După mai bine de 25 de ani, patronii Editurii Diana, poate cititori ai revistei Luminiţa când erau mici, îi propun lui Alexandru Mironov să reediteze cartea.
Scriitorul aduce mici modificări textelor, de exemplu mută acţiunea din anul 2001 (de-acum depăşit) în 2031, numeşte calculatoarele computere, schimbă numele staţiei orbitale din „Jules Verne” în „Dumitru Prunariu” etc. Tehnoredactorul editurii şterge cravatele tricolore de la gâtul copiilor şi recolorează desenele lui Burschi, după care volumul va fi publicat – în 2016 – sub titlul mai poetic de „Întâmplări din ziua-de-dincolo-de-mâine”.
Cartea, agreabil scrisă de Alexandru Mironov şi frumos ilustrată de Burschi Gruder, reprezintă o lectură plăcută şi facilă pentru copiii cu vârste între 7 şi 12 ani, deja hrăniţi cu o mulţime de desene animate şi jocuri SF.
Autorii
Alexandru Mironov (născut în 1942) este un cunoscut şi neobosit popularizator al ştiinţei şi al science-fiction-ului în România, încă din anii ‘70. A realizat mai multe emisiuni la Radio şi la Televiziune, a avut şi are şi în prezent rubrică în revista Ştiinţă şi Tehnică, a iniţiat publicarea mai multor antologii de literatură SF, a fost membru şi preşedinte al diverselor asociaţii de profil.
Volumul de debut, „Enigmatic, Pământul” (1977), în care scriitorul povesteşte despre călătoriile şi cercetările sale pe toate meridianele globului pentru a clarifica dacă există sau nu extratereştri şi dacă s-au implicat în viaţa pământenilor, s-a dorit în epocă o replică la cartea „Amintiri despre viitor”, a lui Erich von Daniken, care a stârnit un uriaş val de interes la momentul apariţiei sale în româneşte, în anul 1970.
Burschi, pe numele său complet Max Emanuel Gruder (1928-2010), deşi a fost absolvent de Politehnică, nu a practicat niciodată meseria de inginer, ci şi-a dedicat întreaga viaţă ilustraţiei de carte şi revistă pentru copii. A debutat în paginile ziarului Tinereţea, cu benzi desenate: „Întâmplările lui Niţă Piuliţă” (1946).
În perioada socialistă a fost colaborator permanent al tuturor revistelor pentru copii care apăreau – Pionierul, Scânteia Pionierului, Cravata Roşie, Luminiţa, Arici Pogonici, Şoimii Patriei, Cutezătorii. După 1990 a colaborat constant la revistele Clopoţel, Licurici, Luceafărul Copiilor, Universul Copiilor, pe toată perioada de apariţie a acestora.
A ilustrat peste 100 de cărţi pentru copii şi tineret. Prima carte era scrisă de Eduard Jurist: „Alarmă în subterană”. Publicată în 1956, ea a cunoscut şi ediţii în limbile maghiară şi engleză şi a fost reeditată în anul 2016. Ultima carte, „Flor, un fluture cutezător”, a apărut postum, în anul 2011. Versurile volumului erau scrise de soţia sa, Galia Maria Gruder, o apreciată scriitoare, atât de literatură ştiinţifică, cât şi de science-fiction.
