10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăÎn cinstea Eroilor! Elemente de lumină și culoare au fost proiectate pe...

În cinstea Eroilor! Elemente de lumină și culoare au fost proiectate pe sediul MAI

Astfel, Tricolorul României, “1989”, lumânări aprinse, precum şi numele celor căzuţi la Revoluţie au fost proiectate pe zidurile MAI, iar cele peste o mie de persoane care s-au adunat în faţa instituţiei din Piaţa Revoluţiei au aprins lumânări şi au ţinut un moment de reculegere la Monumentul eroilor căzuţi în decembrie 1989.

Au depus coroane de flori, au aprins lumânări şi au ţinut la rândul lor un moment de reculegere preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, ministrul de Interne, Marcel Vela, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, Teodor Mărieş, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, alţi oficiali.

Revoluţionarii Nicoleta şi Cătălin Giurcanu au făcut apelul solemn prin rostirea numelor eroilor martiri căzuţi în Decembrie 1989.

Evenimentul de lumină şi culoare, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Guvernul Romaniei, Asociaţia Geeks For Democracy şi Asociaţia 21 Decembrie a continuat cu proiectarea unor imagini inedite din perioada 1945-1989, precum şi imagini din zilele Revoluţiei din decembrie 1989.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban au ajuns duminică seara la marşul de comemorare a victimelor Revoluţiei Române, care se desfăşoară în Piaţa Universităţii. Ei au plecat alături de sutele de participanţi, într-un marş de comemorare a Revoluţiei Române, care a avut ca punct de pornire Piaţa Victoriei, cu traseul Piaţa Universităţii – sediul Ministerului de Interne.

În faţa oficialilor care se află la eveniment este desfăşurat drapelul României.

Mai mulţi participanţi au împărţit celor prezenţi în piaţă baloane albe pe care este scris “Libertate” şi scandează “Cinste lor, eroilor!”, “Cine a tras în noi, între 18 şi 22?”, “Păcat de sângele vărsat!”, “Jos comunismul!”.

În fruntea coloanei s-a aflat un banner inscripţionat cu mesaje scandate care amintesc de evenimentele petrecute în urmă cu 30 de ani: “Noi suntem poporul/Jos cu dictatorul!”, Libertate te iubim/Ori învingem ori murim!”, Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, “Soldaţi, soldaţi/Pe cine apăraţi?”.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă