18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăCulturăFostul ministru Adrian Cioroianu va conduce Biblioteca Națională a României

Fostul ministru Adrian Cioroianu va conduce Biblioteca Națională a României

Istoricul și scriitorul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, va prelua, aproape cu certitudine, funcția de manager al Bibliotecii Naționale a României.

Anunțul în acest sens a fost făcut, în seara zilei de luni, 12 iulie 2021, de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

“Am avut discuţii cu mai multe personalităţi din zona culturală, dar discuţiile care au înaintat şi cu care am făcut paşi concreţi şi sunt în măsură să îl anunţ aproape sigur ca viitor manager al Bibliotecii Naţionale este domnul Adrian Cioroianu. Eu zic că este un om care va implementa un nou parcurs în ceea ce înseamnă raportul dintre societate şi Biblioteca Naţională, care cred că trebuie să îşi pună o amprentă mai puternică în viaţa noastră social – culturală”, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu la postul de televiziune TVR 1.

În acest moment, funcția de manager al Bibliotecii Naționale este asigurată, în mod interimar, de un angajat al instituției.

Adrian Cioroianu (54 de ani) a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Tăriceanu, între anii 2007 – 2008.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...
Ultima oră
Pe aceeași temă