Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Paula Craioveanu: teoria potrivit căreia este mai ieftin să demolezi şi să construieşti ceva nou, decât sa restaurezi, este complet falsă

Dezbatere: Casele vechi merită o nouă şansă

Casele vechi au suferit în perioada comunistă, unele au fost apoi renovate iar altele, în stare jalnică, dispar peste noapte. Astăzi ne expune părerea pe această temă un artist consacrat, Paula Craioveanu, aceasta având numeroase argumente pentru a oferi răspunsuri relevante

Share

Ion Diamandi 0 comentarii

Actualizat: 02.06.2019 - 23:54

Ziarul nostru a prezentat în multe episoade diverse aspecte ale acestei probleme sub forma unei dezbateri la care au participat specialişti, decidenţi, dar şi proprietari, cu scopul de a gasi soluţii pentru conservarea şi valorificarea acestui însemnat patrimoniu cultural. În această ediţie prezentăm ideile unui artist arhitect

Dacă în perioada ceauşistă s-a procedat la demolări masive de astfel de case, precum şi la o tratare lipsită de respect, astăzi toate aceste aspecte sunt continuate, chiar dacă într-o proporţie mult redusă.

Ce reprezinta casele vechi de la noi? Cât şi cum îşi pun pecetea pe spaţiul architectural al oraşelor? Au ele valoare, se poate vorbi şi despre originalitatea stilului? La ce soluţii pot apela proprietarii de astfel de case? Cum şi când se poate decide între reabilitare şi demolare? Cum sunt casele nou-construite (dupa 1990) în comparaţie cu cele vechi? Se pot realiza astfel de case după proiecte noi de arhitectura? Cât şi cum ar trebui sa fie implicarea autorităţilor? Merită investit în păstrarea acestui patrimoniu cultural? Sunt numai câteva din întrebările care se pot pune pe această temă de mare interes şi de mare actualitate.

La unele dintre aceste întrebări ne răspunde astăzi un artist consacrat, Paula Craioveanu, aceasta având numeroase  argumente pentru a oferi răspunsuri relevante, în calitatea sa de arhitect, artist pictor, grafician şi fotograf.

Paula Craioveanu - pictor, grafician, arhitect, fotograf

Nu mai puţin important este că locuieşte într-o casă veche în centrul istoric al Bucureştiului  precum şi faptul că a realizat albumul “Portret de oraş”, fiind astfel o bună cunoscătoare a detaliilor de arhitectură proprii patrimoniului imobiliar. Aşa cum ne-a declarat, în arhitectura si amenajări, Paula Craioveanu a ales proiecte mici pe care să le poată realiza singură si pe care să le poată duce la bun sfârşit şi să îşi poată pune în practică ideile. Mai exact face amenajări interioare şi proiecte de vile, locuinţe unifamiliale. I-ar plăcea să se ocupe mai mult de proiecte de restaurare, pentru ca a studiat ani de zile arhitectura istorică şi, în acelaşi timp consideră că înţelege bine structura caselor vechi şi cum pot fi consolidate sau însănătoşite.

Intrare Tribunal

De altfel, iată şi crezul său faţă de arhitectură şi, nu mai puţin relevant în legătură cu tema discutată, este faptul că între exemplele care le dă ca arhitecţi care i-au marcat opera şi stilul se numără dintre cei care au realizat proiecte înainte de război, cu alte cuvinte, de la ei rămânându-ne imobile pe care le încadrăm în  categoria “case vechi”:

“Arhitectul este deobicei un perfecţionist care atunci când proiectează o casă ar dori să facă şi amenajarea interioară, ar dori să fie o casă unitară din punct de vedere stilistic, să realizeze şi proiectul de iluminare, să facă şi design de obiect, să intre în detaliu, dar în practica are rar această ocazie.

Fereastră gotică - grafică

În trecut artistul era şi arhitect şi pot să dau exemple ilustre din Renaştere, dar voi da mai bine exemple dintre arhitecţi români care au fost şi pictori sau graficieni profesionişti: G.M. Cantacuzino, Marcel Iancu, sau Horia Damian.

Arhitectura poate fi  şi ea o arta, depinde cum este abordată, există “arhitectura inginerilor” şi în acelaşi timp există şi arhitectura care pune accent pe estetic, pe proporţii, pe frumos.”

Bucureşti - Portretul unui oraş

Proiectul "Bucureşti - Portretul unui oraş"? s-a nascut din dorinta de a inregistra si fixa valorile arhitecturale ale orasului. A aparut in 2010 iar Paula Craioveanu doreşte sa–l  reeediteze intr-o editie adaugita.

Este vorba un album de fotografie, un portret al orasului prin intermediul a sute de imagini, care doreste sa analizeze diferite momente din istoria arhitecturii, prin ceea ce a ramas in situ. Din arhitectura Bucurestiului din ultimele sute de ani s-au pastrat biserici, manastiri, ruinele Curtii Domnesti, hanuri. Restul constructiilor si cele mai multe, sunt din secolul al XIX-lea, deci destul de recente pentru un oras european, si putine, dar totusi suficiente pentru a ne face o parere despre evolutia orasului de la stilul otoman balcanic, cu hanuri, manastiri, pravalii, locuinte inconjurate de gradini pe strazi serpuitoare, pana la orasul modern, cel cu bulevarde si trama stradala ortogonala. Sfarsitul sec al XIX lea si secolul XX au adus stilurile apusene, neoclasicism, eclectism, artdeco, modernism, pana la arhitectura de metal si sticla din prezent.

Albumul prezinta strazi, case particulare, constructii publice si detalii reprezentative pentru stilurile arhitecturale, asezate cronologic. Contine deasemenea date despre arhitect, stil si anul constructiei. Artistul a  incercat sa aplice metoda arhitecturii comparate si sa o ilustreze. Prezentate comparativ, se poate constata cum anumite cladiri contin elemente stilistice comune chiar daca apartin unor arhitecti diferiti si dintre aceestea unele sunt mai valoroase si merita scoase in evidenta, in timp ce altele sunt reluari a unor stiluri si teme.

In cronologia albumului, se poate vedea cum ornamentele au disparut progresiv si au fost inlocuite de detalii tehnice. Cu timpul a prevalat functionalul iar partea artistica a devenit mai putin importanta.

Ornamentul, vorbeste despre epoca si caracterul celor pentru care a fost creata constructia. Arhitectura moderna a eliminat ornamentul fiind considerat un surplus inutil, astfel incat a devenit mai importanta structura unei cladiri si multiplicarea in masa a constructiilor.

În  album sau fost incluse pagini cu sculpturi - capete decorative de pe fatade, unele din ceramica, altele din piatra sau mai noi din ciment, numite si mascheroni. Alaturate,  creaza o imagine de ansamblu, un colaj, o armata de personaje feminine si masculine apartinand altei epoci.

 Desi s-a demolat mult incepand cu anii '70 si in anii '80, si s-a incercat stergerea trecutului, încă mai exista case vechi! Analizand raportul dintre nou si vechi in oras, se observa cum zona veche este mult mai mica si dispare pe zi ce trece.

Personal sunt atasata de oras si de arhitectura istorica si sunt adepta restaurarii si ma opun demolarilor. Casele vechi poseda anumite calitati, sunt mai spatioase decat apartamentele noi, care sunt construite conform teoriei spatiului minimal necesar. Materialele sunt naturale, doar caramida si lemn, betonul s-a introdus in perioada interbelica dar se folosea doar limitat, la inceput doar la plansee si nu pentru cadre, centuri, grinzi.

Casele istorice, chiar daca nu sunt monument, au un stil, proportii, echilibru, ornamente, detalii. Multe sunt unicat. Au valoare tocmai pentru ca provin din alt timp si sunt reprezentantul lui.

Trecutul este important. Bineinteles ar trebui in primul rand restaurate monumentele istorice, si acestea la randul lor sunt grupate in monumente de clasa A, B dupa gradul de importanta. Restaurarea inseamna de multe ori introducerea betonului si refacerea completa a ornamentelor,  distrugerea casei si apoi reconstructia ei.  De multe ori rezulta o alta casa! Obiectul istoric, care este unic, dispare. Cred ca ar trebui interventii mai putin brutale si conservatoare. Demolarile nu inseamna neaparat progres! Multe case si vile au fost inlocuite cu blocuri - locuinte sau birouri - care nu sunt altceva decat arhitectură de consum.

Teoria potrivit careia este mai ieftin sa demolezi si construiesti ceva nou, decat sa restaurezi, este complet falsa, nu este mai ieftin, este doar mai facil si mai rapid, manopera fiind mai redusa.

Casele vechi pot deveni confortabile asa cum este o locuinta moderna.
Se poate remarca şi  o notă de optimism: in ultimul timp s-au refacut si restaurat multe vile iar proprietarii au devenit mandri de ele.

Bucureştiul, oraş ideal?

Bucurestiul are multe probleme, cum ar fi cea a blocurilor neconsolidate, numarul din ce in ce mai mare de masini, distrugerea zonelor protejate de arhitectura, dar aceste probleme ar trebui rezolvate de administratie, un artist sau un arhitect are foarte putina putere. In general exista o grija redusa pentru om si calitatea vietii lui. Pentru ca s-a demolat chiar si dupa 1989, au rezultat alte zone pustii, terenuri virane.

E posibil sa fiu subiectiva. Eu as propune reconstructia monumentelor disparute sau demolate: manastirea Vacaresti, hanurile care sunt in ruina, mici palate sau conace lasate sa se distruga. Toate  monumentele au fost desenate, exista planuri fatade, din momentul cand s-au construit sau relevee inainte de demolari, deci informatia exista. Nimeni insa nu si-a pus problema reconstruirii. Un oras ideal si-ar respecta trecutul.

 (Fotografii, colaje, grafică şi picturi realizate de Paula Craioveanu)

 

Comentarii

loading...